Jandarmeria Română şi Patriarhia Română, din nou parteneri ai campaniei „Donează sânge, salvează o viaţă!”
Pe 7 şi 8 octombrie, Inspectoratul General împreună cu Inspectoratele Județene ale Jandarmeriei Române vor trimite 1.000 de jandarmi la toate Centrele de Transfuzie Sanguină din toată ţara pentru a dona sânge, ne-au transmis voluntarii paraclisului Catedralei Naţionale.
În Bucureşti sunt aşteptaţi, la Sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, 110 cadre din componenţa Inspectoratului General, a Direcției Generale a Jandarmeriei Române și a Brigăzii Speciale a Jandarmeriei Române pentru a se implica în campania Bisericii Ortodoxe Române „Donează sânge, salvează o viaţă!”.
„Grija față de semeni și ajutarea aproapelui aflat în suferință este o responsabilitate umană și socială pentru fiecare membru al comunității, iar jandarmii sunt, în primul rând, membrii ai comunității. Ne implicăm activ în orice proiect dedicat ajutorării, iar donarea de sânge este unul care ar trebui să devină prioritar, nu doar pentru noi, ci pentru fiecare creștin care poate deveni donator.
De obicei, când ajuți un semen, există o oarecare așteptare ca acela să îți mulțumească, într-un fel sau altul. Donarea de sânge este un bine pe care îl faci fără a aștepta niciun fel de recunoștință, pentru că nu îl cunoști pe cel pe care îl ajuți, și cred că aceasta este cea mai frumoasă formă de ajutor.
Așteptăm alături de noi în acestă campanie cât mai mulți români”, a declarat Sorin Despina, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.
Alături de jandarmi vor fi prezenţi şi voluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale. Ca de fiecare dată, voluntarii CMN vor dona şi se vor ocupa de organizarea şi aprovizionarea cu apă, ceai, cafea şi produse alimentare necesare înainte şi după actul medical desfăşurat pe parcursul celor două zile de donare.
Părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru, iniţiatorul şi coordonatorul campaniei „Donează sânge, salvează o viaţă!” reaminteşte cât de importantă este implicarea: „Acestă campanie este una generoasă, umanitară şi salvează foarte multe vieţi. Împreună cu partenerii noştri, de data aceasta împreună cu angajaţii Jandarmerie Române, ne dorim să colectăm o cantitate cât mai mare de sânge şi să salvăm cât mai multe vieţi. Jandarmeria Română este unul dintre partenerii noştri fideli, pe care ne bazăm şi alături de care am reuşit să obţinem rezultate frumoase care ne dau speranţă că împreună putem face binele de care este atât de mare nevoie.
Şi acum, ca de fiecare dată, ne bucurăm că Patriarhia Română, prin voluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale, este alături de personalul Jandarmerie Române în aceste două zile de donare.
Le mulţumim jandarmilor şi tuturor celor care vor fi prezenţi în toate centrele de donare din România, pentru că se va dona şi în Bucureşti, dar şi în celelalte oraşe ale ţării. Contează şi se simte implicarea, responsabilitatea şi dragostea de care dă dovadă fiecare prin acest act al donării de sânge. Şi sperăm că exemplul lor va fi urmat şi de ceilalţi români care pot dona.”
Campania „Donează sânge, salvează o viaţă!” a debutat în anul 2013, la iniţiativa părintelui Ciprian Grădinaru, cel care este şi coordonatorul proiectului, şi se derulează cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Din 2014, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis extinderea campaniei la nivel naţional şi internaţional. Din 2013 şi până acum s-au recoltat 2.450 litri de sânge de la 35.000 de donatori fideli.
Detalii şi alte informaţii: Constantin Jiga, voluntar coordonator Campania „Donează sânge, salvează o viaţă!”
Telefon: 0729.155.701