Japonia: Aproape 200 de persoane centenare, de negăsit

Data: 13 August 2010

Aproape 200 de japonezi centenari sunt de negăsit şi probabil au încetat din viaţă de multă vreme, arată rezultatele mai multor anchete regionale, lansate după descoperirea primului caz, la Tokyo, informează AFP. În Japonia sunt înregistrate peste 40 mii de persoane centenare, la o populaţie de 127 milioane de locuitori, o statistică care bate recordurile de longevitate: o medie de 86,44 ani la femei (primul loc în lume) şi 79,59 ani la bărbaţi (locul cinci). O campanie de recenzare a decanilor de vârstă a fost lansată însă după descoperirea mai multor cazuri de presupuşi centenari a căror urmă s-a pierdut sau care au murit de mulţi ani. Opinia publică a aflat cu stupoare că unii au dispărut fără ca rudele sau vecinii să observe sau să anunţe, lucru "simptomatic", potrivit sociologilor, "pentru dispariţia legăturilor familiale şi comunitare". Totodată, rudele unora dintre persoanele căutate sunt bănuite de fraudă, deoarece n-ar fi declarat decesul pentru a le încasa, în continuare, pensiile.