Jertfa eroilor - temelia libertăţii poporului
Eroii Revoluţiei din 1989 au fost comemoraţi ieri la Catedrala patriarhală. Slujba de pomenire a eroilor care în decembrie 1989 şi-au dat viaţa pentru libertatea, credinţa şi demnitatea poporului român a fost oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. La final, Preafericirea Sa a rostit următorul cuvânt:
Pomenirea eroilor care s-au jertfit pentru libertatea şi demnitatea poporului român în decembrie 1989 este un act de cult şi, în acelaşi timp, de cultură a sufletului românesc, un act de cult prin care Îi cerem lui Dumnezeu să-i odihnească împreună cu drepţii, iar pe noi să ne ajute să trăim creştineşte. Pomenirea eroilor este şi un act de cultură a sufletului. Dacă recunoaştem binefacerile primite de la Dumnezeu prin oameni şi mulţumim lui Dumnezeu şi oamenilor prin care El lucrează, atunci creştem spiritual în comuniune. Actul de pomenire a eroilor din toate timpurile, dar mai ales a acestor eroi, majoritatea tineri, care s-au jertfit pentru libertatea şi demnitatea poporului român în 1989, este o datorie morală. Aceşti tineri au arătat nu numai curaj, ci şi foarte multă credinţă. Mulţi dintre ei îngenuncheau, rosteau rugăciunea Tatăl nostru, deşi în şcoala românească nu s-a mai permis predarea religiei odată cu venirea regimului comunist. Roadele jertfei eroilor din decembrie ’89 Cea dintâi rodire a jertfei acestor tineri a fost reintroducerea orei de religie în învăţământul de stat, în şcolile publice. Ca atare, mulţimea tinerilor de astăzi care învaţă religia în şcolile publice beneficiază de una din rodirile mari ale jertfei tinerilor eroi români din decembrie 1989. În al doilea rând, jertfa lor a rodit şi în ridicarea a sute de noi lăcaşuri de cult în toată ţara, România fiind printre ţările Europei cu cele mai multe biserici noi în construcţie comparativ cu numărul populaţiei. Tinerii eroi din decembrie 1989, care au văzut cu ochii lor cum se dărâmau biserici în Bucureşti şi s-au luptat pentru libertatea şi demnitatea poporului român, au făcut ca prin jertfa lor noi să trăim azi libertatea de a fi credincioşi şi de a organiza viaţa religioasă potrivit tradiţiei noastre creştine româneşti. Componentele esenţiale ale libertăţii adevărate sunt preamărirea lui Dumnezeu şi săvârşirea faptelor bune. Preamărim pe Dumnezeu mai ales când ridicăm lăcaşuri noi de cult, restaurăm şi consolidăm pe cele vechi, iar deodată cu zidirea bisericilor, zidim duhovniceşte credinţa şi spiritualitatea ortodoxă românească. În al treilea rând, eroii care s-au jertfit pentru libertatea şi demnitatea poporului român au făcut ca prin jertfa lor, din care s-a născut libertatea noastră, românii să poată călători oriunde în lume fără restricţii. Astfel, românii călători şi migranţi au generat înfiinţarea de parohii şi de eparhii noi în străinătate. Însă, când libertatea pe care am primit-o ca urmare a Revoluţiei din 1989 este folosită ca prilej de uitare a lui Dumnezeu sau de înstrăinare de Dumnezeu şi de valorile creştine tradiţionale, atunci libertatea noastră nu mai este o sfântă libertate, ci o libertate decăzută. De aceea, depinde foarte mult de noi dacă jertfa eroilor din decembrie 1989, pentru libertatea şi demnitatea poporului român, aduce sau nu ca rodire o libertate sfântă, adică sfinţitoare de suflet şi de viaţă. Hristos ne cheamă să devenim mâinile Lui milostive Să rugăm pe Hristos Domnul ca jertfa celor care şi-au sacrificat viaţa pentru libertatea şi demnitatea poporului român în decembrie 1989 să fie roditoare de credinţă mai puternică, de fapte bune mai multe şi de comuniune frăţească mai intensă. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să folosim libertatea, mai ales în aceste zile, pentru a arăta bunătate. Să ajutăm pe cei săraci, pe cei bolnavi, pe cei bătrâni, dar şi mulţimea copiilor care nu au părinţi sau nu mai au părinţii alături de ei, pentru că sunt plecaţi la muncă în străinătate. Să ajutăm şi mulţimea copiilor şi tinerilor din familiile sărace, să ajutăm şi mulţimea copiilor care ar dori sa înveţe mai multă carte, dar sunt lipsiţi de mijloacele materiale pentru a-şi cumpăra cărţi, rechizite sau pentru a urma o şcoală mai bună. Să trăim şi să lucrăm în aşa fel, încât jertfa eroilor tineri din decembrie 1989 să rodească în noi mai multă demnitate, mai multă bunătate şi în acelaşi timp să aducă mai multă bucurie acolo unde este întristare, mai multă nădejde acolo unde este disperare şi mai multă comuniune acolo unde este singurătate. Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca Pruncul din Betleem, Hristos Domnul, să Se nască duhovniceşte, tainic în sufletele noastre, în casele noastre, dar mai ales în sufletele şi în casele părinţilor întristaţi care şi-au pierdut fii sau fiice în decembrie 1989 şi pe care numai Hristos Domnul, Împăratul Cel fără de moarte, poate să-i mângâie şi să-i întărească. De aceea, Hristos ne cheamă să devenim mâinile Lui milostive, arătând celor care sunt întristaţi dragostea noastră frăţească şi ajutorul nostru frăţesc spre slava Sfintei Treimi şi spre a noastră mântuire. Veşnică pomenire eroilor români din decembrie 1989! † DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române