„Joc și creație” pentru 70 de elevi băcăuani

Un articol de: Silviu Dascălu - 30 August 2018

Peste 70 de copii din Bacău au participat în perioada 20-24 august la cea de-a V-a ediție a Școlii de vară „Joc și creație”, informează pagina oficială de internet a eparhiei, epr.ro. Aceasta a fost orga­ni­zată, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, de Asociaţia „Treime de Arhierei” şi Parohia „Sfinţii Trei Ierahi” - Protopopiatul Bacău, în par­te­neriat cu Şcoala Gimnazială „Mihai Drăgan” din Bacău.

Tinerii înscriși în acest proiect au participat în fiecare zi la diferite ateliere desfășurate atât în interiorul bisericii, cât și în curtea locașului de rugăciune, sub îndrumarea părintelui paroh Aurel Cârlan și a preoților Flavius Balaban și Marian Gliga. Totodată, au participat profesori de la Școala Gimnazială „Mihai Drăgan” și voluntari ai Asociației „Treime de Arhierei”.

Şcoala de vară din acest an a avut ca teme: Anul omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, şi şi-a propus următoarele obiective: deprinderea tinerilor cu viața religioasă, cunoașterea istoriei naţionale, descoperirea valorilor naţionale, culturale şi religioase, dezvoltarea valorilor morale şi personale, a capacității de creație literară și artistică, creșterea încrederii în propriile forțe, descoperirea fru­museții cultului, a culturii și a jocurilor în echipă.

Între activitățile desfășurate, amintim: Micii creștini (prof. Mirela Cârlan); dezvoltare personală și comunicare (Ciprian Cucu); istorie interactivă (prof. Didi Alistar); împletituri în sfoară (înv. Elena Pop); jocuri recreative şi comunicare (Raj Vasile Bostan); pictură de icoane şi desene (înv. Daniela Săndulache și înv. Laura-Simona Hodoba); iniţiere în şah şi introducere în arta fotografiei (Daniel Munteanu); cateheze şi convorbiri duhovniceşti (preoţii parohiei); descoperirea de noi talente muzicale (preoţii parohiei); intonarea de cântece patriotice (preoţii parohiei); desen, pictură pe tricouri, face-painting (Andreea Brehoi); curs de prim ajutor şi informare medicală preventivă (dr. Adrian Colibaba); descoperirea aştrilor, observarea cerului prin telescop (dr. Adrian Colibaba).

în ultima zi a proiectului a fost prezent şi părintele Daniel-Ionel Marari, inspector eparhial în cadrul Sectorului cultural al Centrului eparhial din Roman, care a transmis binecuvântările venite din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim.

Părintele paroh Aurel Cîrlan a mulţumit şi a felicitat în aceeaşi măsură pe toţi cei implicaţi în buna desfăşurare a acestei şcoli de vară:
„Participanţii la acest proiect educaţional au fost reuniţi prin joc şi creaţie, au creat şi s-au recreat, au desfăşurat jocuri menite să-i dezvolte personal, au fost grupaţi pe ateliere în funcţie de vârsta, dorinţa şi aptitudinile fiecăruia, fiind călăuziţi cu grijă şi competenţă de o echipă de coordonatori formată din preoţi, cadre didactice, părinţi, bunici şi voluntari din cadrul parohiei şi ai Asociaţiei «Treime de Arhierei». Aducem alese mulţumiri Înaltprea­sfin­țitului Părinte Ioachim pentru arhiereasca binecuvântare, părintelui protopop al Protoieriei Bacău, Costică Busuioc, părintelui inspector epar­hial Daniel-Ionel Marari, doamnei prof. Luminiţa Huţuţui, directorul Şcolii Gimnaziale «Mihai Drăgan» Bacău, doam­nei prof. Alina Drăgoi, director adjunct al aceleiași școli, și tuturor celor ce s-au implicat”, a declarat părintele paroh Aurel Cîrlan.