Jocul de şah - exerciţiu pentru viaţă. Gând pentru tineri
Zilele trecute m-am bucurat de câteva partide de şah alături de studenţii Facultăţii de Teologie din Iaşi care au organizat un campionat. Se întâmplă destul de rar să am această ocazie. Am învăţat să joc pe la 6-7 ani şi am jucat în şcoala generală şi în liceu. Şahul era introdus în programa şcolară la disciplina „sport”. Am jucat apoi în armată, dar nu foarte mult deoarece „chestiunea în cauză” nu era încurajată căci risca să ducă la neglijarea îndatoririlor ostăşeşti.
Despre frumuseţea şi folosul jocului de şah s-a vorbit mult şi se va mai vorbi. Privind acum tabla de şah, am realizat încă o dată câte similitudini există între acest joc şi viaţa omului. N-am putut să nu comentez cu adversarul de masă despre importanţa mutărilor făcute în deschiderea jocului şi să nu fac analogii cu vremea tinereţii. Mutările pe care le face jucătorul/tânărul în primii ani de şcoală, în liceu şi chiar în anii studenţiei marchează întregul joc şi întreaga viaţă. O deschidere reuşită determină în majoritatea cazurilor reuşita unei partide de şah, iar în cazul vieţii unui om, reuşita acesteia.
În deschidere, se caută dezvoltarea cât mai multor piese şi plasarea lor pe câmpuri bune care să favorizeze o desfăşurare sigură şi avantajoasă. La vârsta tinereţii avem visuri şi aşteptări mari. Dar unii tineri sunt schimbători şi imprevizibili. Uneori iau decizii ce contrariază întreaga familie şi pe prietenii cei mai apropiaţi. O mutare greşită sau prostească la început de partidă/viaţă are ca urmare pierderi mari sau dificultăţi greu de rezolvat în timpul „jocului”. O greşeală poate schimba pentru totdeauna viaţa şi viitorul unui om.
Avem nevoie de înţelepciunea unui început bun pentru a nu ajunge în final la o partidă nedecisă sau eşuată, la concluzia unei vieţi neîmplinite al cărei rezultat reprezintă o sumă de regrete, părerea de rău că am fi putut face mai mult şi am fi putut trăi mai frumos.
Strategia de viaţă este bine să fie pregătită din timp, mutările, apărarea, atacul... neuitând niciodată însă faptul că victoria este o parte importantă a oricărui joc, dar şi că durează foarte puţin. Victoriile din viaţa aceasta încă nu sunt totul. Dacă introducem în gândirea noastră câştigarea vieţii celei fără de moarte alături de Hristos, Cel ce este Izvorul vieţii, lucrurile se clarifică mult şi totul capătă sens.
Este nevoie de reuşite şi de împlinirea unor proiecte frumoase şi necesare şi în viaţa noastră de pământeni. Dacă însă realizările şi victoriile din viaţa aceasta prejudiciază câştigarea Împărăţiei lui Dumnezeu, avem nevoie de reevaluări, de o „reconfigurare”, aşa cum auzim că ne spune GPS-ul de la maşină atunci când ne-am rătăcit, când „am luat-o pe căi greşite” care ne îndepărtează de destinaţia noastră.
Revenind la jocul de şah, da, avem multe lucruri frumoase de învăţat. Învăţăm că în viaţă nu câştigăm întotdeauna, dar oricând putem începe un nou joc pe care îl putem câştiga datorită lecţiei învăţate anterior. Şahul cere înţelegerea unei strategii logice. Înveţi că este important să-ţi scoţi piesele în joc la început, să-ţi ţii regele/sufletul în siguranţă tot timpul, să nu-ţi risipeşti piesele pe gratis. Înveţi şi ce poţi pierde (la ce poţi renunţa), pentru a câştiga. Greşelile sunt inevitabile mai ales pentru începători. Şahul, ca şi viaţa, presupune şi greşeli, dar şi un proces continuu de învăţare. Bine este ca de-a lungul vieţii să avem aproape de noi un povăţuitor, un maestru de joc. Experienţa lui ne va ajuta să limităm riscurile, să evităm înfrângerile şi descurajarea.
Pentru a putea câştiga este necesar să cunoaştem bine puterea pieselor, să ştim ce poate să facă fiecare. Este recomandat să nu blocăm piesele cu alte piese. Un pion prost plasat poate bloca câmpul de atac al turei sau al reginei, spre exemplu. Le face inutile, nelăsându-le să-şi manifeste potenţialul. În viaţă, preocupările mărunte şi fără importanţă ne împiedică să realizăm proiecte mari şi cu impact asupra comunităţii în care trăim. Ne risipim darurile, timpul şi inteligenţa în activităţi banale.
Este bine să învăţăm din şah şi nu din viaţă că, cu cât valoarea unei piese este mai mare, cu atât mai mult va fi ţinta atacurilor pieselor inferioare care vor dori să-i ia locul.
Şahul necesită şi creativitate. Ca şi în viaţă, creativitatea te scoate din banal, din previzibil şi mai mult decât atât, deschide noi oportunităţi. Sunt momente când eşti obligat să fii inventiv, şi mă gândesc la momentele când eşti „încolţit” şi eşti nevoit să găseşti o ieşire. Pe tablă există posibilitatea unui număr inimaginabil de mare de combinaţii frumoase ce aşteaptă să fie construite. Situaţiile dificile provoacă la construirea celui mai bun plan şi la găsirea celei mai bune mutări. Şahul te învaţă să te descurci singur, să iei decizii importante pentru partidă doar cu propria ta judecată. Lucrul acesta implică mult calcul, iar pentru asta, ce fericire, eşti nevoit să-ţi foloseşti capul şi nu calculatorul. Jocul dezvoltă capacitatea de a prevedea consecinţele acţiunilor. Înveţi să te pui în pielea celuilalt, încerci să intuieşti ce va muta adversarul, căci te întrebi ce-ai muta tu dacă ai fi în locul lui? Dar... nu putem să le prevedem pe toate şi astfel ajungem inevitabil să învăţăm din greşeli. „Este nevoie să pierzi sute de meciuri înainte să devii un jucător bun”. Înveţi deci şi faptul că pentru a ajunge foarte bun, se cere timp şi răbdare. Lucrurile mari nu se obţin uşor şi nici repede. Să luăm aminte!
Şahul este şi un mijloc bun de cunoaştere şi autocunoaştere. Ne descoperim pe noi înşine şi-l descoperim şi pe partenerul nostru din modul cum joacă: agresiv, prudent, panicos, curajos şi inventiv, dispus la sacrificiu sau foarte atent şi scrupulos în a respecta regulile.
Ultima etapă a partidei, finalul, presupune complexitate, calcul adânc, multă atenţie şi concentrare. Acum valorificăm şi cel mai mic avantaj material sau poziţional. Puţinele piese ce au mai rămas pe tablă sunt folosite la maximum. Pierderile şi necumpătarea în această etapă sunt fatale. Dacă la tinereţe se risipesc cu uşurinţă piese importante, acum partida poate fi decisă de un singur pion. La finalul jocului regele/ sufletul este folosit activ. Finalul vieţii scade în dinamism, dar creşte în profunzimea reflecţiilor şi în seriozitate. Acum înţelegem bine greşelile din tinereţe şi le regretăm. Reevaluând situaţia, descoperim oportunităţi pe care le-am ratat.
Întotdeauna trebuie să îi mulţumim oponentului pentru jocul impecabil şi pentru paşii deştepţi pe care i-a făcut. Este semn de nobleţe să îţi respecţi adversarul şi semn de înţelepciune să nu-l subestimezi. Să nu uităm niciodată că este de preferat un inamic puternic unui prieten slab. Să avem curajul de a juca cu cei mai buni!
Cam atât deocamdată. Jocul continuă!