Jocuri Olimpice cu tribunele goale
Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo (23 iulie - 8 august) se vor desfăşura fără spectatori după ce Guvernul japonez a plasat regiunea Tokyo sub o nouă stare de urgenţă sanitară care va rămâne în vigoare pe toată durata competiţiei, au anunţat organizatorii, potrivit DPA. O altă premieră este înființarea unei „poliții” a comentariilor de pe rețelele de socializare. Practic, o echipă a Comitetului Olimpic Japonez, împreună cu poliţia din oraşul-gazdă, va „patrula” pe paginile de socializare ale celor 580 de sportivi niponi, pentru a-i proteja pe aceștia de răutățile din mediul online pe durata JO, informează EFE. (C. Z.)