Jocuri tradiționale românești, în Parcul Etnografic din Cluj-Napoca
Tetarom SA, societate care funcționează în subordinea Consiliului Județean Cluj, invită copiii, tinerii și persoanele aflate la vârsta senectuții să participe la un eveniment ce are ca scop conservarea jocurilor tradiționale românești. Manifestarea are loc joi, 21 iunie, începând cu ora 13.00, în Parcul Etnografic „Romulus Vuia”.
Dintre jocurile românești tradiționale pe care Tetarom, împreună cu partenerii, le promovează și încearcă să le ocrotească, pot fi amintite: „Rațele și vânătorii”; „Castel”; „Oină”; „Baba oarba”; „Lapte gros”; „De-a v-ați ascunselea”; „Țară, țară, vrem ostași”; „Flori, fete sau băieți”; „Poarca și Popicu'”, considerat un „baseball românesc”. Unele dintre aceste jocuri vechi, tradiționale, au evoluat și stau la baza unor sporturi cunoscute în lume, precum baseball, fotbal, handbal, oină etc.
Derulat de compania Tetarom prin Asociația Sportivă Tetarom, proiectul se desfășoară în cadrul „Olimpiadei Tetarom” și este organizat în parteneriat cu Federația Română de Oină, Asociația Română și cea Europeană pentru Jocuri și Sporturi Tradiționale, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție de cultură subordonată Consiliului Județean Cluj, Asociația Maramureșenilor din Cluj-Napoca și YTA Events. Proiectul se derulează cu prilejul Anului Centenarului, iar pentru a marca în mod corespunzător importanța evenimentului, Tetarom și-a propus să susțină financiar și să se implice în mai multe acțiuni menite să contribuie la aniversarea Centenarului. Pe lângă implicarea în două proiecte dedicate acestui an - „Clujul în România Unită 1918-2018” și „România 1918 - Marea Unire” (Documentele Marii Uniri), Tetarom SA va mai susține și evenimente publice sau manifestări aniversare, precum evenimente folclorice și tradiționale, dedicate conservării obiceiurilor românești, conform unui comunicat al Consiliului Judeţean Cluj.