Johannesburg ar putea deveni un nou Cernobâl
Cel mai mare oraş din Africa de Sud, Johannesburg, este ameninţat de un val de apă contaminată cu uraniu provenit din exploatarea fostelor mine de aur, au anunţat cercetărorii, avertizând că acestea ar putea ajunge la suprafaţă în 2012, provocând un dezastru ca cel de la Cernobâl, relatează postul britanic Sky News. Aceste ape, numite de cercetători "drenaj acid de mină", ar putea coroda fundaţiile clădirilor şi contamina apa potabilă din oraş. "Infiltraţiile vor produce inundaţii şi, ca la Cernobâl, va fi afectată o zonă uriaşă, pentru o lungă perioadă de timp", a declarat doctorul Anthony Turton, un fost cercetător guvernamental. Guvernul a anunţat că monitorizează cu atenţie creşterea nivelului acestor ape toxice şi că a creat un plan pentru a evita afectarea capitalei financiare a ţării.