Jucării periculoase, retrase de pe piaţă

Data: 16 Iunie 2009

La sfârşitul lunii mai, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a desfăşurat un control privind respectarea prevederilor legale în comercializarea jucăriilor. Au fost verificaţi 582 de operatori economici, din care, la 483 de operatori economici (reprezentând 82,98%) s-au depistat abateri de la prevederile legale. Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 525 de sancţiuni, din care 185 avertismente şi 340 de amenzi contravenţionale. De asemenea, s-a dispus oprirea temporară de la comercializare a 36.556 jucării, în valoare de 555.436 de lei şi oprirea definitivă a 2009 jucării, în valoare de 8.533 lei. „Prin desfăşurarea acestor acţiuni contribuim la oferirea unei copilării sigure celor mici, prevenind şi sancţionând încălcarea reglementărilor privind protecţia copilului, în domeniul comercializării jucăriilor periculoase. Jucăriile pot pune în pericol sănătatea sau chiar viaţa. Este foarte important ca jucăriile cumpărate să fie alese potrivit cu vârsta copiilor cărora le sunt destinate“, a declarat Bogdan Pandelică, preşedintele ANPC.