Judeţul Harghita va fi Regiune Gastronomică a Europei
Institutul Internaţional de Gastronomie, Cultură, Arte şi Turism a acordat judeţului Harghita titlul de „Regiune Gastronomică a Europei” pentru anul 2027. Juriul internaţional de experţi a vizitat judeţul Harghita în perioada 6-11 octombrie 2024 şi a evaluat patrimoniul gastronomic local, iniţiativele comunitare şi eforturile orientate către turismul sustenabil. „Patrimoniul gastronomic al judeţului Harghita reflectă întâlnirea tradiţiilor maghiare, româneşti, armene şi secuieşti, care vor fi dezvoltate în spiritul sustenabilităţii şi al inovaţiei”, a transmis Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Harghita. (O.N.)