Jumătate de secol de explorări spațiale europene
Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a aniversat, recent, o jumătate de secol de existenţă, având în faţă o nouă eră în domeniul spaţial, odată cu sosirea unor noi actori naţionali şi privaţi, relatează EFE. Acordul de înfiinţare a agenţiei a fost semnat la Paris, în 30 mai 1975, de către zece state vest-europene. Ulterior s-a extins la 23 de state membre, inclusiv România (din ianuarie 2011), trei membri asociaţi (Letonia, Lituania şi Slovacia), patru state cooperante (Bulgaria, Cipru, Croaţia şi Malta), plus un acord de cooperare cu Canada. ESA a apărut în contextul Războiului Rece, când spaţiul orbital devenise important pentru servicii cu potenţial economic semnificativ, aşa cum sunt telecomunicaţiile şi monitorizarea cu sateliți meteorologici sau militari. În această jumătate de secol, ESA a lansat (anul 1977) primul său satelit meteorologic, Meteosat-1, iar doi ani mai târziu prima rachetă Ariane. A creat, totodată, sistemul european de navigaţie prin satelit Galileo şi a întreprins nenumărate misiuni de explorare spaţială. Obiectivele majore viitoare ale ESA, conform strategiei pentru 2040, sunt: protejarea planetei şi a climei; explorarea şi descoperirea; consolidarea autonomiei şi rezilienţei europene; stimularea creşterii şi competitivităţii; sursă de inspiraţie pentru Europa.