Jumătate din vehiculele controlate, neconforme

Un articol de: Silviu Dascălu - 21 August 2018

Inspectorii Registrului Auto Român (RAR) au verificat, din punct de vedere tehnic, 33.726 de vehicule, la nivelul întregii ţări, în primul semestru al anului, iar aproape jumătate din ele erau neconforme, iar 1.700 prezentau pericol iminent de accidente. Au fost aplicate peste 11.000 de amenzi contravenţionale, au fost retrase 8.480 de certificate de înmatriculare şi reţinute 258 de permise de conducere. Cele mai multe probleme au fost descoperite la: instalaţia electrică de iluminare şi semnalizare, sistemul de reducere a emisiilor poluante, punţi, jante, anvelope şi suspensie, vizibilitate, precum şi la sistemele de frânare şi direcţie. În plus, la nivel naţional, aproximativ una din 10 maşini trase pe dreapta de poliţie şi verificate de RAR poluau peste limita legală admisă.