Juncker - „Suntem în mijlocul crizei“

Data: 08 Iulie 2009

Miniştrii de Finanţe din zona euro au apreciat că este prea devreme pentru ca guvernele să pună capăt măsurilor de stimulare, în condiţiile în care economia zonei euro se chinuie să iasă din cea mai severă recesiune de după cel de-al Doilea Război Mondial. „Nu am ajuns încă la momentul în care pot fi aplicate strategii de exit. Suntem în continuare în mijlocul crizei“, a declarat ministrul de Finanţe din Luxemburg, Jean-Claude Juncker, la sfârşitul unei reuniuni cu omologii săi din zona euro. La rândul său, comisarul european pentru Afaceri Economice şi Monetare, Joaquin Almunia, a declarat că „nu este momentul“ pentru eliminarea măsurilor de stimulare. Jean-Claude Juncker a apreciat că criza financiară globală a redus potenţialul de creştere economică al zonei euro de la 2,2 procente la mai puţin de un procent, din 2009 în 2010. Declinul „va fi mai mare dacă măsurile colective ale guvernelor nu sunt suficient de puternice“, a avertizat ministrul de Finanţe din Luxemburg.