Jurământul absolvenţilor Facultăţii de Teologie din Craiova
Absolvenţii Facultăţii de Teologie din Craiova, secţiile Pastorală, Arte Vizuale şi Masterat „Teologie şi cultură”, au depus jurământul în Paraclisul mitropolitan „Maica Domnului”-Dudu din Bănie. Evenimentul a avut loc joi, 13 septembrie, şi a debutat cu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, săvârşită de soborul părinţilor profesori. La finalul slujbei euharistice, pr. conf. univ. dr. Adrian Ivan, prodecanul Facultăţii de Teologie din Craiova, a transmis absolvenţilor mesajul de binecuvântare al IPS Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. În acest sens, părintele profesor a subliniat „responsabilitatea şi datoria jertfelnică, care însoţeşte acest nou început în viaţa proaspeţilor absolvenţi”. Tinerii teologi craioveni au mai fost îndemnaţi totodată să păstreze cu sfinţenie „depozitarul învăţăturilor dobândite în şcoală, buna purtare şi datoria de mărturisire a Cuvântului Sfintei Evanghelii, în vorbă şi faptă”. La final, din mijlocul sfântului locaş de închinare, absolvenţii au rostit jurământul de credinţă, au sărutat Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce şi au primit felicitările părinţilor profesori, rudelor şi cunoscuţilor prezenţi la eveniment.