Jurnalişti austrieci în vizită la Patriarhia Română

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 29 Aprilie 2014

Un grup de jurnalişti din Viena, colaboratori ai cardinalului Christoph Schönborn, au vizitat ieri, 29 aprilie, Catedrala patriarhală şi Palatul Patriarhiei din Bucureşti. Aceştia au fost întâmpinaţi în Sala „Europa Christiana“ a Palatului Patriarhiei de către Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal.

Din grup au făcut parte Franz Josef Rupprecht, redactor-şef al ziarului „Martinus“; Ştefan Hauser, redactor-şef la Radio Stephansdom - Agenţia de presă catolică; prof. Ingeborg Schödl, redactor la ziarul „Miteinander“, şi Hermine Schreiberhuber, de la Agenţia de presă austriacă APA, şi pr. Claudiu Istoc, director naţional al Operelor Pontificale Misionare din România.

Preasfinţitul Episcop Varlaam Ploieşteanul le-a urat bun venit jurnaliştilor austrieci şi le-a vorbit despre reorganizarea presei bisericeşti în România, precum şi despre istoricul Catedralei patriarhale. „Suntem bucuroşi de vizita dumneavoastră aici la Patriarhia Română. Este o mare bucurie că sunteţi jurnalişti creştini şi trebuie să ştiţi că Biserica noastră, după anul 1990, a reorganizat presa creştină în România. Astfel, în sânul Bisericii Ortodoxe Române funcţionează  astăzi Radio TRINITAS, Televiziunea TRINITAS, Publicaţiile «Lumina», Agenţia de ştiri BASILICA şi Biroul de presă şi relaţii publice, toate acestea formând Centrul de presă BASILICA al Patriarhiei Române. Aţi vizitat Catedrala patriarhală ctitorită de voievodul Constantin Şerban Cantacuzino, cel care a sabotat trupele otomane la porţile Vienei acum mai bine de trei secole. De asemenea, ne impresionează că sunteţi apropiaţi Eminenţei Sale, cardinalul Christoph Schönborn, un prieten al Bisericii noastre şi al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi, totodată, un cunoscut teolog printre creştinii ortodocşi din România prin cărţile foarte valoroase care au fost traduse în limba română, în special cele care tratează despre iconografia răsăriteană“, a spus Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul.

După vizita de la Patriarhia Română, jurnaliştii din Viena au vizitat Mănăstirea Antim, Mănăstirea Radu Vodă şi Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie“ al Arhiepiscopiei Bucureştilor. „Scopul vizitei noastre este unul dublu: în primul rând, pe 17 mai, la Iaşi, va fi canonizarea episcopului Anton Durcovici, care s-a născut în Austria, dar care a fost nevoit să se mute în România; iar al doilea scop al vizitei este unul cu o valenţă comunitară, şi anume, avem foarte mulţi prieteni români ortodocşi în Austria, care lucrează acolo, şi am vrut să facem o călătorie, să vedem cum arată ţara despre care ei ne-au povestit atâtea lucruri frumoase“, ne-a declarat Franz Josef Rupprecht, redactor-şef al ziarului „Martinus“.