Kievul, la 1.030 de ani de creștinism
Vineri, 27 iulie 2018, aproximativ 250.000 de credincioși, conduși de Înaltpreasfințitul Părinte Onufrie, Mitropolitul Primat al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, au participat la procesiunea solemnă organizată cu prilejul împlinirii a 1.030 de ani de la creștinarea Rusiei Kievene.
Festivitățile au început pe „Colina Vladimir” din Kiev, cu o slujbă de mulțumire la monumentul sfântului prinț. Apoi mulțimile de laici și clerici au pornit în procesiune pe străzile centrale ale capitalei ucrainene spre Lavra Peșterilor, unde s-a săvârșit o priveghere de toată noaptea, urmată a doua zi de Sfânta Liturghie. Procesiunea s-a întins pe o distanță de trei kilometri și a durat mai mult de trei ore, în fruntea poporului adunat fiind purtate opt icoane făcătoare de minuni, precum și numeroase sfinte odoare, multe dintre ele legate de Sfântul Cneaz Vladimir, cel cinstit întocmai cu Apostolii: icoana și racla cu moaștele Botezătorului Rusiei Kievene, capul izvorâtor de mir al Sfântului Martir Clement Romanul, icoana Maicii Domnului „Zimnenskaia”, icoana și părticele din moaștele Sfântului Martir Vladimir Bogoiavlensky (†1918), o raclă cu părticele din moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, precum și o icoană cu părticele din moaștele Sfântului Serafim de Sarov.
În mijlocul miilor de credincioși veniți din întreaga țară și din afara ei s-au aflat atât numeroși ierarhi și clerici ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene, călugări, monahii și surori de caritate, cât și reprezentanți a mai multor Biserici Ortodoxe. La eveniment a participat și președintele țării, Petro Poroșenko, împreună cu soția sa, alături de alte oficialități, precizează www.egliserusse.eu.
În cuvântul său adresat mulțimii, Înaltpreasfințitul Părinte Onufrie, Mitropolitul Primat al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, a subliniat importanța pe plan spiritual și politic a ceea ce s-a întâmplat acum 1.030 de ani la Kiev, arătând că Ortodoxia a avut un rol determinant până și în dezvoltarea statalității acestor teritorii. Înaltpreasfinția Sa a îndemnat la echilibru, unitate și rezistență în fața presiunilor ideologice actuale: „Ne adresăm întregului cler al Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Dragi părinți și frați! Unitatea Bisericii noastre depinde direct de noi! Avem datoria «să păstrăm Biserica lui Dumnezeu, pe care a câștigat-o cu însuși sângele Său» (Faptele Apostolilor 20, 28). Dacă o anumită ideologie seculară pătrunde în Biserică și îi distruge unitatea, atunci misiunea noastră este să rezistăm în cuvânt și în faptă și să nu predicăm poporului una sau alta dintre aceste ideologii pământești, ci pe Hristos, Care și-a întins mâinile pe cruce ca să unească toate. Biserica există pentru a uni, nu pentru a dezbina oamenii. De aceea, «Vă îndemn, fraților, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toți să vorbiți la fel și să nu fie dezbinări între voi; ci să fiți cu totul uniți în același cuget și în aceeași înțelegere».”
Subliniind că misiunea Bisericii lui Hristos este împlinirea poruncilor Lui, Înaltpreasfinția Sa a mai adăugat: „Propovăduirea printre oamenii care sunt încă departe de Hristos, misiunea printre tineri și dialogul cu intelectualitatea, cu cei care se îndoiesc în credință, cu necredincioșii, și în general cu toate straturile poporului nostru, iată care este conținutul misiunii Bisericii în societatea modernă.
Activitatea socială - ajutorarea celor săraci și lipsiți, a imigranților și a oricărei persoane care suferă de pe urma războiului din estul Ucrainei - este o întrupare a dragostei creștine pe care Domnul o așteaptă de la oricare credincios. De aceea, în condițiile provocărilor pe care le înfruntă astăzi Biserica, trebuie să lucrăm și mai sârguincios în pământul duhovnicesc, căci, precum spune Sfântul Apostol Pavel, «iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii» (2 Corinteni 6, 2)”.
Cu prilejul evenimentului, Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, a trimis din partea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse o scrisoare adresată ierarhilor și celorlalți clerici, monahilor și tuturor laicilor prezenți la sărbătoare, în care subliniază rolul providențial al evenimentului petrecut în Rusia Kieveană cu mai bine de 1.000 de ani în urmă, care a oferit oamenilor de aici binecuvântarea de a deveni membre ale Trupului lui Hristos. Preafericirea Sa a subliniat și câteva caracteristici ale strămoșilor slavi de dinainte de creștinarea lor, potrivit puținelor informații care există despre ei: vitejia, generozitatea și ospitalitatea. Inculturarea spiritualității ortodoxe a constituit un puternic impuls în dezvoltarea unei culturi specifice a slavilor din Est: „Noi nici nu ne putem imagina acum literatura noastră, arta vizuală, arhitectura sau muzica fără motivele și tematica Evangheliei. Împodobită cu valori și idealuri morale creștine, aceste lucrări ne introduc în bogata lume duhovnicească a credinței ortodoxe, chemându-ne să reflectăm la veșnicele întrebări legate de existență și de sensul vieții umane”, a mai precizat Preafericirea Sa.
Cât despre starea actuală de aici, Patriarhul rus a adăugat: „Credem că nici o presiune nu va putea să distrugă legăturile sfinte ale iubirii lui Hristos care ne unesc în unicul Trup al Bisericii. Credem că rugăciunea noastră comună ne va ajuta să depășim toate încercările și să păstrăm puritatea credinței creștine” .