Kilipirim

Data: 28 Octombrie 2013

Între 30 octombrie şi 3 noiembrie, la Sala Dalles este deschis târgul anual de carte Kilipirim care se bucură de foarte mulţi vizitatori din simplul motiv că reducerile propuse de edituri sunt substanţiale. Astfel, titluri mai vechi pot fi reduse şi cu 70 la sută din preţul iniţial. În această manifestare sunt implicate cele mai importante edituri ale ţării. Nivelul de la care pleacă reducerile este de zece la sută. Nici o carte aşadar nu este procurată la preţul ei standard. În fiecare an Kilipirimul are tot mai mulţi vizitatori, iar vânzările uneori le-au depăşit pe cele de la saloanele tradiţionale de carte. (Dan Stanca)