Kituri de protecţie a gospodăriilor împotriva urşilor
Ministrul interimar al mediului, Costel Alexe, a anunţat că, în acest an, prin Administraţia Fondului de Mediu (AFM), se vor da unor familii din „judeţele de munte“ 5.000 de kituri prin care acestea vor putea să-şi protejeze gospodăriile, în vederea reducerii pagubelor produse de către urşi. Kitul conţine un sistem de impulsuri electrice, iar valoarea programului se ridică la 1,5 milioane de euro.