Klaus Kenneth va conferenţia în Duminica Ortodoxiei în vestul Austriei

Data: 29 Feb 2012

Parohia "Naşterea Domnului" din landul austriac Vorarlberg va organiza pe 4 martie, în Duminica Ortodoxiei, o conferinţă cu tema "Creştinismul şi religiile universale. De ce este frumos să fii creştin?", care va fi susţinută de către Klaus Kenneth, cunoscut publicului român datorită cărţilor sale, dar şi călătoriilor misionare întreprinse în mai toate ţările ortodoxe, între care şi România. Conferinţa va avea loc în Biserica "Sfântul Pavel" din oraşul Feldkirch, începând cu ora 13:30. Evenimentul va fi precedat de slujba Acatistului Mântuitorului şi de Sfânta Liturghie, care vor fi săvârşite de preotul paroh Alexandru Nan şi de pr. Ionel Nemeş, parohul comunităţii româneşti din Konstanz (Germania). (Gh.C. Popa)