Kosovo cere ajutorul UE
Preşedintele Parlamentului kosovar, Jakup Krasniqi, consideră că Uniunea Europeană ar trebui să îndemne România şi alte state care nu au recunoscut Kosovo să îşi schimbe poziţiile şi să recunoască independenţa fostei provincii sârbe. "Ne-ar ajuta mult dacă Uniunea Europeană ar îndemna toate ţările care încă nu au recunoscut Kosovo să recunoască independenţa. Acest lucru nu ne-ar ajuta doar pe noi, ci şi întregul proces de pace din regiune", a spus Krasniqi. Independenţa Kosovo, proclamată pe 17 februarie 2008, este recunoscută de doar 22 dintre cele 27 de state membre UE. România, Grecia, Spania, Slovacia şi R. Cipru nu recunosc independenţa Kosovo.