La amurgul vieţii - părintele ieromonah Crescent Merlă

Până marţi diminea­ţă, pe 12 septembrie, a fost prohodit în mai multe rânduri de preoţii care s-au spo­ve­dit de-a lungul anilor la sfinţia sa. În ziua plecării sale la Cer, a ascultat Sfânta Liturghie şi i-a aşteptat pe cei care s-au gândit să-l însoţească până la mormânt. Aproape de ora 10:00, mai­cile Mănăstirii Slatina aş­teptau să-i cânte slujba de în­mormântare. Binecuvântarea slujbei şi conducerea ei a fost în grija preacuviosului părinte ar­hi­mandrit Melchisedec, sta­re­ţul Mănăstirii Putna şi exarhul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădă­u­ţilor. A menţionat de la înce­put că trebuie să ne rugăm toţi în linişte şi pace aşa după cum s-a rugat părintele Crescent toa­tă viaţa, şi cu dorinţa ca sufletul lui să fie primit de Bunul Dumnezeu în Împărăţia Sa din Cer şi să fie aşezat în rai, acolo unde nu este durere, întristare ori suspin. A fost o biserică pli­nă cu lumânări aprinse în mâi­nile maicilor, preoţilor şi a uce­ni­cilor, miros frumos de tă­mâie, de cântare dulce şi duioa­să care deschideau cerul ca sufletul părintelui să fie primit de Domnul Dumnezeu. Părintele exarh a vorbit despre viaţa cuviosului care acum pleca la viaţa veşnică.

Părintele Crescent Merlă, din botez Costachi, s-a născut la data de 31 mai 1925, în satul Tă­­tărăni, comuna Fereşti, ju­de­ţul Vaslui. A fost cel mai mic din rândul celor unsprezece fraţi ai familiei Vasile şi Maria Merlă.

Împreună cu fratele lui, pă­rintele Teofan Merlă, părintele Crescent Merlă a fost mai întâi sub ascultare monahală la Dobrovăţ, apoi la Cetăţuia, iar după ce s-a întors din armată s-a călugărit la Sihăstria Voro­nei. După patru ani de ascul­tare, în anul 1959, în urma decretului 410, a fost nevoit să pă­răsească mănăstirea şi s-a angajat la primăria din Boto­şani ca florar. Fiind corect, disciplinat şi conştiincios, aşa cum fusese şi în mănăstire, a coordonat activitatea a peste opt­zeci de muncitori. Din anul 1968 a fost reprimit în mă­năs­tire. De această dată la Schitul Bucium din Iaşi, având ascul­tarea de florar. În anul 1990, Înaltpreasfinţitul Pimen l-a hirotonit preot şi l-a trimis să slujească la Cămârzani. Aici a fost stareţ pentru un an şi ju­mătate. În acel timp, Mănăs­tirea Slatina nu mai avea preot slujitor, motiv pentru care părintele Crescent a fost trimis pentru o perioadă acolo. Maica stareţă, văzându-l că întru­neş­te condiţiile fiindu-le de mare folos, l-a rugat pe Înaltpreasfinţitul ca părintele să rămână toată viaţa la Slatina. Cumin­ţenia, devotamentul pentru slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor au făcut din părintele Crescent duhovnicul de care a­veau toţi nevoie. Lacrimile discrete şi vocile tremurânde ale maicilor de la slujba În­mor­mân­tării au vădit dragostea lor mare pentru sfinţia sa.

Părintele exarh a menţionat că toţi ne ducem la duhovnic cu iadul în noi şi plecăm cu bucuria raiului, mai ales după ce ne împărtăşim. Nu a uitat să amintească de ghiduşiile părintelui Crescent. Te primea cu o glumă frumoasă, iar la plecare proceda la fel. Pentru fiecare om a avut un cuvânt bun de spus, de îmbărbătare, de în­demn să fim tari în credinţă, să apărăm valorile morale şi Biserica strămoşească a neamului românesc, să-i pomenim pe cei care şi-au dat viaţa pentru credinţă, neam şi ţara noastră. L-a aşezat pe părintele Cres­cent în rândul marilor duhov­nici care au trăit de-a lungul secolelor la Slatina. A amintit de Mitropolitul Antonie Plămă­deală, de părintele Cleopa, de părintele Arsenie Papacioc etc. După ce fiecare a sărutat icoa­na Învierea Domnului şi mâna dreaptă a părintelui, s-a plecat spre cimitir. S-au făcut trei opriri, în timp ce s-a înconjurat biserica: în faţa bisericii, în dreptul Sfântului Altar şi în faţa chiliilor. La mormânt s-a cântat Veşnica pomenire îna­inte de a-l coborî în groapă. Du­pă pecetluirea mormântului, toţi am făcut câte douăsprezece închinăciuni pentru ca sufletul părintelui să fie iertat de Bu­nul Dumnezeu de tot ce a greşit în viaţă şi să aibă parte de iubirea Preasfintei Treimi. Toate florile au fost puse pe mor­mânt. De acum înainte avem datoria de a-l pomeni la slujbe pe duhovnicul nostru care a vegheat ca noi să ne ducem viaţa după voia lui Dumnezeu.

Spunea uneori părintele Crescent: „Ăsta-i harul preo­ţiei: să fii blând, credincios, cu răb­dare, să vorbeşti frumos, chiar poţi spune şi câte-o glu­mă. Eu la toţi le spun glu­me, apoi cuvântul părintelui Cleo­pa: Mânca-v-ar raiul! Şi la ur­mă încă un cuvânt: Lasă că vă rup eu vouă urechile dacă nu mă ascultaţi! Trebuie să faci ges­­turi frumoase pentru ca omul să plece bucuros de la tine“.

Acum, la amurgul vieţii, pu­tem constata că îndemnul tată­lui, să nu-l facă de râs în sat dacă pleacă de acasă, s-a îm­plinit. Amândoi fraţii Teofan şi Crescent au slujit cu dra­goste multă Bunului Dumne­zeu şi oamenilor întreaga lor viaţă. (Monah Dosoftei Jitaru - Mă­năs­tirea Cetăţuia)