La Bazna, s-a pus piatra de temelie pentru o nouă biserică

Data: 09 Aprilie 2010

Lăcaşul de cult se va construi în incinta Schitului de maici din Bazna, care va funcţiona ca mănăstire şi va avea un centru de tratament balnear . Au participat la eveniment un sobor de preoţi, primarul comunei, autorităţi locale şi centrale precum şi numeroşi credincioşi din localitate şi din împrejurimi .

Sfânta Liturghie din a treia zi de Paşti a fost oficiată de IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, la Catedrala ortodoxă "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Mediaş. Credincioşii prezenţi în lăcaşul de cult au avut posibilitatea să se roage alături de ierarhul lor care a condus soborul de preoţi. În cadrul cuvântului de învăţătură, Părintele Mitropolit a tâlcuit Evanghelia citită la Sfânta Liturghie, a arătat semnificaţia arătărilor lui Hristos după Înviere şi importanţa primirii cât mai des a Împărtăşaniei. Apoi, părintele Ovidiu Găban de la caterala amintită şi protopopul de Mediaş, părintele Doru Gr. Gâdea, au mulţumit Părintelui Mitropolit pentru grija deosebită faţă de credincioşii din Mediaş pentru slujbele, cuvintele de învăţătură şi vizitele făcute în cetatea din inima ţării. Popas duhovnicesc şi tratament balnear Obştea Schitului de maici "Naşterea Maicii Domnului" din localitatea Bazna, condusă de monahia Marina Cânipariu, l-a primit în a treia zi de Paşti pe IPS Mitropolit Laurenţiu pentru a pune piatra de temelie a bisericii care va avea hramul "Naşterea Maicii Domnului". Au fost prezenţi preoţi, protopopul de Mediaş, părintele Doru Gr. Gâdea, primarul comunei Bazna, dl Lucian Gligor Scumpu, ctitori şi binefăcători ai bisericii. "Îi purtăm în suflet pe cei care au iniţiat această lucrare şi pe toţi cei care vor sta în jurul lor, pentru că vrem şi noi toţi să devenim ctitori şi binefăcători ai acestui sfânt lăcaş. Ne­am rugat în cele patru puncte cardinale, pornind de la răsărit, continuând la miazănoapte, la apus, la miazăzi şi din nou la răsărit, binecuvântând acest spaţiu. De acum înainte, aici, pe acest loc, nu se poate construi decât o biserică, pentru că acest loc a fost scos din uzul comun şi nu mai poate fi folosit decât spre slava lui Dumnezeu", a spus IPS Părinte Laurenţiu la sfârşitul slujbei. În incinta schitului unde se află casa de oaspeţi şi reşedinţa mitropolitană, va putea funcţiona pe viitor, aşa cum a menţionat Părintele Mitropolit, şi un centru de tratament balnear, date fiind resursele de ape sărate şi de nămol sapropelic din zonă. De asemenea, schitul va funcţiona pe viitor ca mănăstire, astfel încât persoanele care vin la centrul balnear de aici să îmbine tratamentul cu trăirile şi experienţele duhovniceşti, după cum a precizat IPS Părinte Laurenţiu. (Ş.M.)