La bursele europene, preţul grâului a scăzut

Data: 11 Septembrie 2008

▲ Preţul grâului pentru morărit tranzacţionat la bursele europene a scăzut, în cursul şedinţei de marţi, până la cea mai redusă valoare din ultimele 14 luni, pe fondul unei tendinţe de vânzare înregistrată în sectorul bunurilor de larg consum, transmite Reuters ▲

Europa produce grâu cu un grad de competitivitate mai ridicat decât cel din Statele Unite, al cărui preţ nu a consemnat o scădere la fel de rapidă. În SUA, preţul cerealelor s-a diminuat ca urmare a aprecierii dolarului şi a aşteptărilor privind o recoltă importantă la nivel mondial în 2008. Indicele Euronext a reflectat o scădere a preţului grâului cu livrare în luna noiembrie cu 2,5 euro, sau 1,46%, la 168,5 euro pe tonă, la 10:00 GMT, după ce a înregistrat un nivel minim de 166,50 euro în cursul şedinţei. Potrivit unui analist francez, există potenţial pentru o uşoară majorare a preţului, 168 de euro fiind considerat un nivel de siguranţă. Indicele Euronext al preţului porumbului cu livrare în ianuarie s-a diminuat cu 3%, sau 4,75 euro, până la valoarea de 153,75 euro pe tonă. Valoarea minimă la care a fost tranzacţionat, marţi, porumbul a fost de 153,50 euro pe tonă, record pentru ultimii aproape doi ani. Condiţiile climatice favorabile şi extinderea suprafeţelor agricole ar putea oferi o recoltă de cereale apropiată de 301 milioane de tone în acest an în Uniunea Europeană (UE), cu 43 de milioane de tone peste nivelul din 2007, reprezentând o creştere de 16% faţă de anul trecut, respectiv 9% peste media ultimilor cinci ani, se arată într-un studiu Eurostat, publicat în august. Datele Eurostat, Biroul pentru Statistică al UE, arată că statele comunitare vor produce, în medie, 5,4 tone de grâu la hectar în 2008, peste valoarea medie a ultimilor cinci ani, de 5 t/ha. Pentru România, raportul Eurostat a indicat o majorare a producţiei la 2,8 t/ha, comparativ cu 2,4 t/ha, media ultimilor cinci ani. În privinţa producţiei de porumb, instituţia a estimat o producţie de 3,5 t/ha în România, puţin peste jumătate faţă de un randament comunitar de 6,9 t/ha şi peste media ultimilor cinci ani, de 3,3 t/ha.