„La Croix“: Tot mai mulţi eurosceptici în UE

Data: 17 Septembrie 2013

Nivelul euroscepticismului este în creştere în Franţa, Germania, Italia şi Spania, în paralel cu o creştere a nivelului neîncrederii faţă de euro, potrivit unui sondaj efectuat în aceste patru ţări pentru ediţia de marţi a ziarului francez „La Croix“. Majoritatea persoanelor intervievate consideră că apartenenţa la Uniunea Europeană (UE) este un lucru bun, potrivit acestui sondaj efectuat de Institutul Ifop, după cinci ani de la falimentul Băncii Lehman Brothers, care a marcat începutul crizei.

Însă această majoritate scade în favoarea euroscepticilor, care cred că apartenenţa la UE este un lucru rău, şi anume 37% în Spania (faţă de 26% în iunie 2012), 43% în Franţa (faţă de 38% în iunie 2012), 44% în Germania (36%) şi 45% în Italia (39%).

La fel, doar o minoritate doreşte abandonarea euro în vederea revenirii la moneda naţională, dar această minoritate este în creştere în trei dintre cele patru ţări, şi anume 43% în Germania (faţă de 39% în iunie 2012), 38% în Spania (25%), 35% în Italia (28%), pe când în Franţa nivelul actual este de 33%, mai mic faţă de cel de 35% înregistrat în iunie 2012.