La ei muzee, la noi muzeificare

Nimic nu pare a fi mai fascinant când ajungi în ţările cu civilizaţie şi cultură foarte veche decât trecerea prin muzee. Şi mi se par exemplare muzeele Londrei. În Muzeul Britanic eşti cufundat în istoria umanităţii, având şansa să vezi efectiv părţi din istoria popoarelor - de la monumente funerare ale faraonilor până la bucăţi de Partenon, de la cultura africanilor la stampele japonezilor. În National Gallery nu te mai saturi de picturile celor mai mari artişti ai lumii, de la Leonardo da Vinci la Rubens, de la Monet la Picasso. Dar nu despre comorile în sine ale acestora vreau să vorbesc, ci despre ştiinţa de a organiza muzee. Mai întâi, fără a te face să te simţi jignit, eşti controlat ca la aeroport, să nu ai arme ori alte lucruri care ar putea compromite exponatele, pentru a evita furtul acestora şi a nu pune în pericol viaţa lucrătorilor şi a celorlalţi vizitatori. Există standuri cu aparate de ghidaj dotate cu căşti având programe de ascultare în toate limbile de circulaţie internaţională. Dacă nu vrei căşti, poţi lua o hartă care te ajută să mergi prin imensele săli. Inteligent făcute, pe culori, pe cifre, să nu pierzi nimic. În galeriile de artă ai bănci peste tot, să te poţi aşeza pentru a privi în voie tabloul preferat sau doar să te odihneşti, pentru că, într-adevăr, a vizita un muzeu de asemenea amploare te oboseşte mai rău ca un maraton. La subsol sau la parter, există amenajate spaţii de servit un sandwich, poţi lua o cafea caldă şi îţi tragi puţin sufletul pentru a porni din nou spre explorarea muzeului. La muzeele de ştiinţă şi de istorie naturală, copiii sunt atraşi cu tot felul de machete care imită fie dinozaurii, care se mişcă, fac senzaţie. Nu ai simţit niciodată un cutremur? Eşti invitat în camera specială care induce senzaţia. Sunt hărţi şi pupitre electronice pe care poţi citi informaţii despre fenomenele naturii. Ai voie să fotografiezi aproape peste tot. Frumuseţea este că nu simţi că eşti în muzeu, totul pare viu, făcut cu ştiinţa de a expune atractiv şi interactiv. Chiar şi la cafenea sunt monitoare unde faci turul virtual al muzeului, îţi alegi o piesă expusă şi citeşti despre ea. La Tate Modern, copiii pot desena într-un spaţiu special, pe coli micuţe, ce doresc ei, şi apoi pun desenul într-o urnă. După un anumit timp, se extrag de acolo lucrările, iar cele mai reuşite sunt expuse pe un panou. Aşa da impuls să devii artist! Să mai vorbim de felul în care ştiu aceşti oameni să facă suvenir din orice şi să te convingă fără vorbe să-l cumperi pentru că e prea frumos, prea spune totul despre locul pe care l-ai vizitat!

Şi acum să mă refer şi la muzeele noastre, unde miroase a praf şi naftalină, unde faci alergie respiratorie în 10 minute după intrare dacă nu cumva face alergie paznicul de la colţ că ai stat prea mult în faţa unui exponat. În afară de Muzeul Ţăranului Român, genial organizat de Horia Bernea, nu prea ai ce să remarci. Spun asta cu părere de rău. Nu ajunge doar să aşezăm un obiect într-o vitrină, să-i punem o etichetă şi să aşteptăm să vină lumea să se mire. Din muzeele noastre lipseşte sufletul, totul este muzeificat.