La fapte bune înainte!
Cea de-a 9-a ediţie a târgului caritabil de bucate tradiţionale „AuGUSTeria” se va desfășura, în zilele de 23 și 24 august, la Biserica „Sfântul Dumitru”-Poştă, din Centrul Vechi al Capitalei. Târgul are ca scop strângerea de fonduri necesare pentru a oferi ghiozdane și rechizite elevilor care provin din familii cu posibilităţi financiare reduse.
Evenimentul reprezintă un proiect iniţiat de Asociaţia Umanitară Tadeu, în colaborare cu Biserica „Sfântul Dumitru”-Poştă, deja o tradiție a faptelor bune, care adună oamenii dornici să facă o bucurie copiilor la început de an școlar. (A.D.)