La Kirkuk, mesajul de pace confirmă fraternitatea
Arhiepiscopul sirian Louis Sako a sfinţit recent o nouă biserică în regiunea Kirkuk din Irak. De opt ani, adică de la începutul invaziei americane, Irakul nu a mai avut parte de un astfel de eveniment. În ciuda faptului că numărul creştinilor din Irak a scăzut cu peste 60 de procente, ajungând la doar 400.000 de la 1.200.000, aceasta fiind estimarea oficială a autorităţilor în 2003, confesiunile îşi doresc ca viaţa spirituală creştină să cunoască o renaştere în această regiune greu încercată în ultimii opt ani.
În predica susţinută cu ocazia sfinţirii noii biserici aflate într-un cartier sărac din oraşul Kirkuk, capitala provinciei cu acelaşi nume, arhiepiscopul Louis Sako a subliniat importanţa conlucrării dintre creştini şi musulmani în faţa unei comunităţi liturgice de aproximativ 300 de persoane. "Avem nevoie unii de ceilalţi şi nu ne putem izola pentru a trăi singuri. Izolarea reprezintă o moarte înceată şi trebuie, aşadar, să sperăm într-o viaţă comună a creştinilor şi musulmanilor, într-o ţară plină de dreptate şi în oraşe securizate, stabile şi demne." Arhiepiscopul Sako a mai declarat că, în mod oficial, noua biserică închinată Sfântului Apostol Pavel este prima deschisă după o pauză de opt ani, adică de la începutul invaziei americane. Numărul creştinilor s-a aflat încă de atunci într-o scădere continuă. Cifrele indică o micşorare de peste 60 de procente, de la 1.200.000 de creştini în 2003 la doar 400.000 în prezent. Majoritatea populaţiei creştine locuieşte în partea kurdă a Irakului. Atacurile îndreptate de fundamentaliştii musulmani împotriva populaţiei creştine au culminat cu masacrul din data de 31 octombrie 2010, atunci când un grup terorist aparţinând de Al Qaeda a ucis 44 de credincioşi, 2 preoţi şi 7 poliţişti într-o biserică siriacă din Bagdad. Noua biserică din Kirkuk are în subordinea sa aproximativ 200 de familii creştine care s-au refugiat în această zonă din cauza persecuţiilor suferite în alte regiuni ale ţării. Atât lăcaşul de cult, cât şi dependinţele acestuia au fost construite pe un teren donat de guvernul irakian şi printre donaţiile oferite s-au numărat şi 10.000 de dolari oferiţi de preşedintele Jalal Talabani. Acesta a declarat că locaţia este destul de sigură, iar violenţele îndreptate împotriva creştinilor sunt destul de rare aici. Şeicul Ahmed Ameen, imamul musulman din Irkuk, a fost şi el prezent la sfinţirea bisericii şi a rostit o rugăciune în faţa comunităţii, cerând pace şi securitate pentru oamenii din Kirkuk şi din tot teritoriul irakian. De asemenea, au mai participat şi câţiva oficiali kurzi şi arabi. Hasan Toran, preşedintele consiliului provinciei Kirkuk, a declarat că oficialii din subordinea sa îi vor "ajuta pe creştini atât financiar, cât şi moral". De asemenea, el a mai spus: "Astăzi am văzut un exemplu al iertării în acest oraş, un mesaj de pace care confirmă fraternitatea şi coexistenţa religiilor în Kirkuk". Emad Yelda, un reprezentant al creştinilor sirieni din Irak, a declarat că sfinţirea bisericii reprezintă un mesaj pentru toţi creştinii de a nu părăsi ţara, precum şi de încetare a violenţelor pentru cei care doresc să persecute creştini. Mai mulţi membri ai comunităţii au declarat că au primit locuinţe în dependinţele noii biserici, deoarece nu mai aveau unde să stea după exilul autoimpus. Saad Issa Rowi, un muncitor de 55 de ani, a declarat: "Am părăsit Bagdadul anul trecut din cauza situaţiei de insecuritate şi am decis să vin în Kirkuk, unde am prieteni şi rude. Primirea terenului pentru dependinţe este asemenea unui dar de la Dumnezeu, un dar de a rămâne în Irak, a muri şi a fi îngropat aici". Consiliul Ecumenic al Bisericilor felicită independenţa Sudanului de Sud Începând cu data de 9 iulie a.c., Sudanul de Sud a devenit o ţară independentă. Se estimează că în cele patru decenii de război civil au fost ucise peste două milioane de persoane. O mare parte din infrastructura Sudanului a fost distrusă, iar resursele necesare pentru menţinerea economiei la un nivel acceptabil au fost delapidate constant. Consiliul Ecumenic al Bisericilor (COE) a fost una dintre puţinele organizaţii ecumenice pregătite să ia o atitudine în această privinţă. Începând cu anul 1994, s-a creat Forumul Ecumenic din Sudan, care i-a adunat pe majoritatea reprezentanţilor religioşi sudanezi importanţi, ajungându-se astfel la o lucrare comună cu privire la reglementarea păcii şi reconcilierii. Această implicare a dus şi formarea Acordului de Pace, începând cu anul 2005, care a condus în cele din urmă la realizarea referendumului de separare şi, în cele din urmă, la proclamarea independenţei Sudanului de Sud. Într-un interviu legat de refacerea statului după războiul civil îndelungat, Matthews George Chunakara, directorul Comisiei Bisericilor pentru Afaceri Internaţionale, a declarat: "În această nouă eră a independenţei şSudanului de Sudţ, Bisericile se vor confrunta cu dificultăţi şi mai mari, pentru că ele trebuie să implementeze iniţiativele de menţinere a păcii şi reconcilierii şi să adauge sprijinul lor pentru păstrarea populaţiei într-un proces continuu de dialog, înainte de a rezolva conflictele interne ale noii republici".