„La Mănăstirea Varatic, cerul s-a coborât pe pământ“
Mănăstirea Varatic din judeţul Neamţ îşi serbează în zilele de 15 şi 16 august 2016 hramul. Duminică seară, a fost oficiată slujba Prohodului Maicii Domnului de către arhimandritul Nichifor Horia, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.
Credincioşii de pretutindeni au participat în seara zilei de 14 august 2016 la slujba Prohodului Maicii Domnului, oficiată la Mănăstirea Varatic din judeţul Neamţ de arhimandritul Nichifor Horia, exarhul administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor. Alături de stavrofora Iosefina Giosanu, stareţa Mănăstirii Varatic, la priveghere au asistat monahiile din străvechea aşezare monahală şi numeroase personalităţi invitate la acest moment. Răspunsurile la strană au fost oferite de Corul „Sfântul Cuvios Iosif de la Varatic“ al aşezării monahale, dirijat de maica Elefteria Balcoş. După citirea Sfintei Evanghelii, arhimandritul Nicifor Horia a adresat un cuvânt de învăţătură în care a făcut referire la praznicul Adormirii Maicii Domnului. În acelaşi timp, delegatul Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a amintit de viaţa sfântă a moşului Gheorghe Lazăr, ale cărui oseminte se află în osuarul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ a mănăstirii. La finalul cântării Doxologiei Mari, a avut loc procesiunea în jurul locaşului de închinăciune cu Sfântul Epitaf pe care este zugrăvită scena Adormirii Maicii Domnului. Cu acest prilej, s-au rostit ectenii şi s-a cântat „Sfinte Dumnezeule“ pe glas tânguitor. „Am participat pentru prima dată la slujba Prohodului Maicii Domnului la Mănăstirea Varatic. Am trăit clipe deosebite de pace şi de binecuvântare. M-am închinat atât la racla în care se află moaştele Sfântului Cuvios Iosif de la Varatic, cât şi la cea în care sunt osemintele moşului Gheorghe Lazăr, după ce mai înainte am lăsat rugăciunile mele la icoanele Mântuitorului şi Maicii Domnului. Am simţit cum la Mănăstirea Varatic cerul s-a coborât pe pământ“, a mărturisit Maria din oraşul Roman. Ieri, 15 august 2016, Sfânta Liturghie a fost oficiată de IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. Predica zilei a fost ţinută de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, câteva gânduri legate de această sărbătoare fiind rostite apoi de IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim. Sărbătorile închinate ocrotitorilor sfântului locaş au continuat aseară cu slujba Privegherii în cinstea Sfântului Cuvios Iosif de la Varatic, pomenit de Biserica noastră pe 16 august. Astăzi, Sfânta Liturghie va fi săvârşită la Mănăstirea Varatic de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan.