La mulţi ani, „Caietelor silvane“!
În februarie 2005 apărea în Sălaj primul număr al revistei de cultură „Caiete silvane“, care este principala revistă de cultură din Zalău, editată de Centrul de Cultură şi Artă al judeţului. Viaţa ei, din fericire, nu a fost oprită de criză, cum s-a întâmplat cu alte publicaţii, aşa că tocmai s-au sărbătorit 10 ani de existenţă.
Redactorul-şef Daniel Săuca a spus la acest eveniment: „În urmă cu 10 ani apărea primul număr al noii serii a revistei de cultură «Caiete silvane». Atunci, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean, Tiberiu Marc, am reuşit să strângem principalele instituţii de cultură ale judeţului şi am pornit în acest demers. Sper să avem cât mai mulţi ani de acum înainte împreună pentru că cel puţin revista «Caiete silvane» a demonstrat un lucru extrem de important, şi anume că împreună, instituţiile de cultură, oamenii de cultură pot să facă lucruri frumoase atunci când colaborează“.
Cu prilejul împlinirii a 10 ani de existenţă au fost realizate un plic aniversar şi o ştampilă specială pe care apare numele revistei şi cu care în ziua de vineri, 20 februarie, a fost marcată toată corespondenţa ce a trecut pe la principalul oficiu poştal din Zalău.