La OPC Iaşi, apelurile telefonice au fost înlocuite cu bipuri
▲ „Pentru că nu sunt bani pentru plata abonamentelor telefonice, atunci când inspectorii vor să contacteze un agent economic dau bip telefonic acestuia. Ce prestanţă mai pot avea în acest caz inspectorii în faţa agentului economic controlat?“, se întreabă şeful IRPC Iaşi ▲
Inspectorul-şef al Inspectoratului Regional pentru Protecţia Consumatorului (IRPC) Iaşi, Valerian Sălăvăstru, susţine că instituţia pe care o reprezintă nu îşi mai poate achita facturile la utilităţi, motiv pentru care inspectorii sunt nevoiţi să dea bip atunci când vor să contacteze telefonic pe cineva. Valerian Sălăvăstru afirmă că IRPC Iaşi a primit de la operatorul de telefonie o informare potrivit căreia serviciile telefonice folosite de instituţie vor fi suspendate, în cazul în care nu vor fi achitate facturile restante de două luni. Situaţia este cu atât mai dificilă întrucât IRPC nu are fonduri nici pentru timbre sau plata RCA la autoturisme. „Pentru că nu sunt bani pentru plata abonamentelor telefonice, atunci când inspectorii vor să contacteze un agent economic dau bip telefonic la acesta. Ce prestanţă mai pot avea în acest caz inspectorii în faţa agentului economic controlat?“, atrage atenţia Valerian Sălăvăstru. Şeful IRPC Iaşi spune că nu le poate pretinde angajaţilor să facă performanţă Potrivit inspectorului-şef Sălăvăstru, deşi în organigrama ANPC se prevede angajarea a peste 50 de persoane, salariile celor din sistem sunt „la limita subzistenţei“. „S-a bătut mult monedă în ultima vreme despre ce mari venituri au funcţionarii publici din România. Dar un inspector debutant de la IRPC Iaşi a avut în ianuarie un venit de 799 lei, ce a inclus şi un mult hulit stimulent de 212 lei. Acest venit este unul dintre cele mai mici din România şi mă întreb dacă, în aceste condiţii, un inspector mai poate să facă performanţă?“, spune Valerian Sălăvăstru. Şeful IRPC Iaşi a atras atenţia şi asupra faptului că, în luna ianuarie, a fost blocată acordarea salariilor de merit, care însemnau aproximativ 200 de lei pe lună.