La pas prin Belgia
Artistul român Daniel Djamo va străbate pe jos, din 17 august până în septembrie, peste 300 de kilometri din Belgia, alături de alţi 30 de artişti europeni. Proiectul său "My road" presupune escale în câteva oraşe principale belgiene, unde va realiza ateliere de creaţii instalaţii audio şi video, va oferi celor interesaţi prilejuri excelente pentru a medita asupra ideii de drum şi de itineranţă. ICR Bruxelles susţine cu bucurie acest proiect inedit care-i scoate pe oameni din rutină şi monotonie. "My road" este asociat cu festivalul "Sideways", care are loc până pe 17 septembrie, şi presupune 33 de proiecte artistice în aer liber. Daniel Djamo este născut în 1987, iar alegerea sa a fost făcută din 200 de alte candidaturi.