„La Putna simţi că te cheamă ceva special“
Ca în fiecare an, după 1990, este în tradiţia ASCOR-ului ca în ajun de An Nou să se adune studenţi din toată ţara la Mănăstirea Putna. Ei s-au simţit întotdeauna ca acasă când au ajuns aici, fiindcă sunt primiţi cu multă dragoste de părintele stareţ Melchisedec Velnic şi obştea mănăstirii, bineştiind că o parte din vieţuitorii acesteia au fost în timpul studenţiei lor membri ai asociaţiei.
Studenţi din toate domeniile: inginerie, ştiinţe ale educaţiei, medicină, economie, drept, silvicultură, au participat la toate slujbele din 31 decembrie 2012, 1 şi 2 ianuarie 2013. "Am ales să fim la Putna în aceste zile pentru cuvintele de învăţătură, pentru slujbele frumoase de la biserică din această perioadă a anului bisericesc. Nu oriunde în ţară întâlnim ceea ce aflăm la Putna. Ea a fost şi va rămâne pentru toţi un simbol naţional. Nu contează că eşti din Braşov, Iaşi, Constanţa sau Suceava. La Putna simţi că te cheamă ceva special. Ştefan cel Mare şi Sfânt este simbolul care ne uneşte astăzi pe toţi ca români, deşi, iată, au trecut peste 500 de ani de la trecerea sa în veşnicie. Am dorit ca noul an să ne prindă în biserică, la rugăciune pentru unitate, pentru tot ceea ce e bun. Sperăm ca în 2013 să îndreptăm greşelile trecute şi să sporim în bine", a declarat Dinu Bogdan Doroftei, preşedintele filialei ASCOR Suceava, student în anul IV la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, specializarea Energetică industrială. În după-amiaza primei zile din anul care a început, membrii ASCOR i-au colindat, după datină, pe stareţ şi obştea Mănăstirii Putna. Prima filială care a început urările pentru noul an a fost cea din Braşov. Au urmat studenţii din Galaţi, Suceava, Chişinău şi Iaşi, iar mai apoi copiii au venit şi l-au sorcovit pe arhimandritul Melchisedec, conducătorul lavrei ctitorite de domnul sfânt al Moldovei. La final, părintele stareţ i-a felicitat pe cei prezenţi şi le-a mulţumit pentru colinda lor. "Din puterea, seninătatea şi încrederea voastră, căpătăm şi noi, cei ce am început să avem tâmplele albe, mai multă speranţă. Din urmă vine tineretul plin de credinţă şi demnitate. Dacă Dumnezeu v-a chemat să fiţi astăzi aici, e semn că iubiţi adevăratele valori. Frumuseţea vieţii pe care o duceţi nu e puţin lucru. Vă felicit pentru că doriţi să arătaţi celorlalţi tineri din universităţi că se poate trăi şi altfel, nu precum au ales mulţi alţii să trăiască astăzi, cuprinşi de valurile lumii acesteia şi târâţi de păcate şi patimi. Să vă ţină Dumnezeu cât mai mult şi să înmulţiţi acest talant pe care l-aţi primit de la Dumnezeu." De asemenea, arhim. Melchisedec Velnic a îndemnat tinerii să aprofundeze istoria, tradiţiile româneşti şi credinţa ortodoxă. "Vouă, tinerilor, vă este dat ca să cunoaşteţi istoria şi să nu vă limitaţi niciodată în a cerceta, a învăţa şi a căuta cele mai adânci înţelesuri ale culturii şi spiritualităţii ortodoxe. Să vă străduiţi să deveniţi modele bune pentru copiii voştri, pentru cei pe care poate îi veţi avea în sălile de curs sau acolo unde v-a chemat Dumnezeu că să vă desfăşuraţi activitatea", a adăugat stareţul Mănăstirii Putna.