La Sfânta Liturghie, alături de copiii din Şendreni

Data: 05 Decembrie 2018

Duminică, 2 decembrie 2018, membrii Asociaţiei Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala Iaşi au participat la slujba Sfintei Liturghii săvârşită în satul Şendreni, comuna Frumuşica - judeţul Botoşani. Activitatea se încadrează în proiectul „Sfânta Liturghie misionară”, proiect prin care tinerii şi-au propus să viziteze parohiile mici din Arhiepiscopia Iaşilor şi să cânte duminica la Sfânta Liturghie, alături de credincioşi.

„Planul de acasă nu se potriveşte cu cel din târg”, spune o vorbă românească. Inima tinerilor este mare şi generoasă şi-şi doresc să facă multe daruri. De aceea se trezesc câteodată să meargă într-o parohie aflată la 90 de kilometri, când afară sunt -17 grade Celsius. În cazul proiectului nostru, da, tinerii s-au trezit. Au fost şi câţiva cu somnul mai greu care au cedat, care au fost învinşi de gravitaţia patului, de gânduri şi de căldura din casă, dar 15 dintre noi au biruit. Bucuria şi promisiunea unei zile „altfel” ne-au încălzit sufletele şi ne-au dat curajul de pornire.

După o oră şi jumătate de drum, am ajuns cu bine la micuţa biserică de lemn de pe colina comunei, străjuită de brazi plini de zăpadă, ca într-o poveste. Am ajuns la timp pentru Utrenie, am citit apoi acatistul Mântuitorului nostru Iisus Hristos alături de copiii parohiei, iar apoi am dat răspunsurile la Sfânta Liturghie. Ne-a bucurat mult faptul că ne-am împărţit în două grupuri pentru a alterna cântările Sfintei Liturghii, unul format din noi, membrii ATOR, iar celălalt din corul copiilor din parohie.

La finalul slujbei am colindat, dar ne-am adus aminte şi de Centenarul Marii Uniri, intonând cântece patriotice îmbrăcaţi în straie tradiţionale, alături de copiii din parohie. Un lucru uimitor pentru unii dintre noi este faptul că această parohie nu are dascăl, copiii fiind cei care au preluat acest rol. Le mulţumim părintelui Petru Ceobanu şi doamnei preotese Gabriela pentru ospitalitatea şi căldura cu care ne-au primit atât în Casa Domnului, cât şi în casa lor, oferindu-ne bucate alese şi multă căldură sufletească. Amintirea acestei zile de iarnă petrecută alături de credincioşii din Şendreni şi de familia părintelui paroh va rămâne multă vreme în sufletele noastre. Seara, ajunşi la Iaşi, ne-am spus mai mulţi dintre noi: „Mai vrem!”.

(Ioana Murariu şi Mădălin Suruianu - ATOR Iaşi)