La Timişoara va fi realizată o replică a Stonehege
Un parc inedit, ce va copia modelul ansamblului preistoric Stonehenge, din Marea Britanie, va fi dăruit timişorenilor în această primăvară. Potrivit viceprimarului Timişoarei, Adrian Orza, spaţiul se doreşte a fi un teatru în formă circulară, va avea 13 bănci şi tot atâtea colonade din piatră nefasonată, iar întreg ansamblul se va întinde pe o suprafaţă de 15.500 metri pătraţi, situată pe malul Canalului Bega, la intrarea în oraş, şi va fi iluminat nocturn. Punctul de atracţie al ansamblului va fi un lac natural, care va putea fi traversat pe un podeţ din lemn. „Acest loc va fi unul cu adevărat destinat agrementului, fiind prevăzut şi cu un bazin cu trei trepte de apă, care va putea fi folosit ca loc de joacă pentru copii, alei de promenadă, cu bănci şi mulţi arbori şi arbuşti ornamentali“, a subliniat viceprimarul Orza.
Valoarea proiectului se apropie de 2,5 milioane de lei, iar firma care a câştigat licitaţia s-a angajat să finalizeze replica timişoreană a Stonehenge-ului britanic în decurs de o lună. Pe locul unde se va amenaja acest ansamblu a existat în trecut o faleză splendidă, a precizat viceprimarul Orza. În perioada interbelică, timişorenii beneficiau de o plajă cu ştrand de peste 2 kilometri pe malul Begăi, în zona Uzinei Electrice.