La unison, despre crimele comunismului (II)

La rândul ei, România produce, în sfârşit, un prim film de ficţiune, şi încă unul reuşit, dedicat rezistenţei armate anticomuniste din munţii Făgăraşului. Mai precis, este prima dată când mişcarea de partizani, evocată cu multă forţă de Nicolae Mărgineanu în magistralul "Undeva în est" (1990), poartă un nume. (Ce slab interes pentru istoria contemporană la cineaştii noştri, într-un întreg deceniu de eflorescenţă a "noului val"!) Filmul de debut în lungmetraj al regizorului Constantin Popescu, "Portretul luptătorului la tinereţe" (semnatarul unui episod din "Amintiri din epoca de aur - II", produs de Cristian Mungiu), este un omagiu eroului Ion Gavrilă Ogoranu şi partizanilor anticomunişti din primii ani ai regimului stalinist. Defel tezist ori revanşard, filmul este conceput ca o biografie dramatizată a grupului de luptători din jurul lui Gavrilă Ogoranu, organizată după cronologia unui jurnal…

Centrat pe figura emblematică a tânărului conducător anticomunist (interpretat cu inspirată discreţie de Constantin Diţă), filmul urmăreşte, în paralel, peregrinările prin munţi ale grupului de partizani hăituiţi de Securitate (creionat foarte plastic ca un personaj colectiv cvasianonim), relaţiile acestora cu sătenii, scenele de tortură din beciurile de interogatoriu şi peroraţiile ridicol-furibunde ale activiştilor din şedinţele de partid, obligaţi să raporteze cât mai repede "anihilarea reacţionarilor". Fără îngroşări, inserturi ideologice ori frenezii politico-patriotarde, filmul se axează pe investigarea atmosferei din sânul grupului de partizani: tensiune şi aşteptare, spirit juvenil, speranţă şi teamă, rememorări ale vieţii de familie, ale unor iubiri abia înfiripate - toate redate cu mult firesc şi simţ al măsurii. Câteva inspirate tăieturi de montaj punctează, printre tăceri şi replici puţine, substanţa emoţională a filmului şi discretul său mesaj patriotic. Selecţionat în Forumul Festivalului de la Berlin, dar "promovat" iniţial mai mult de bruma de scandal politic iscată, din ignoranţă, în jurul său, filmul a cucerit sufragiile Festivalului bucureştean B-EST încheiat pe 25 aprilie, unde a primit Premiul Publicului şi Premiul pentru imagine (Liviu Marghidan); e programat pentru lansarea pe marile ecrane la toamnă. O altă evocare a luptei anticomuniste, din alt colţ al lumii şi din altă epocă, văzută de curând pe micile ecrane din România, este "Amiralul" ("Admiral", Rusia, 2007, r. Andrei Kravciuk, scn. Vladimir Valuţki şi Zoia Kadrya, im. Igor Grineakin), o poveste tragică despre dragoste şi eroism din perioada Războiului Civil din Rusia începutului de secol XX. Regizorul şi-a făcut mâna în film de război, în drame psihologice şi în seriale de aventuri de mai bine de zece ani, el este şi scenaristul epopeei excentrice "Miturile copilăriei mele" (2005), ce face de câţiva ani deliciul festivalurilor. Etichetat de presa autohtonă drept un "Anti-Ceapaev" (referire la celebra peliculă din 1935 a fraţilor Vasiliev), filmul povesteşte drama exploratorului polar, ulterior ofiţer de marină al Armatei Albe Aleksandr Kolceak, unul din personajele mitice ale istoriei ruse a primului sfert de veac XX, participant la Războiul ruso-japonez, combatant al Războiului Civil şi oponent notoriu al Revoluţiei Bolşevice (alături de un Denikin, de pildă), anatemizat de istoriografia comunistă, inclusiv de răsunătorul "Ceapaev" (o capodoperă a timpului său, ce l-a inspirat pe un poet de talia lui Mandelştam). Personajul e interpretat, cu toate atributele necesare anvergurii sale, de Konstantin Habenski. Dezvoltat din perspectiva fatalităţii (legitimă în privinţa tuturor destinelor legate intrinsec de Imperiul Ţarist), filmul zugrăveşte un caracter exemplar, antrenat în două visuri pe cât de măreţe, pe atât de utopice: salvgardarea unei iubiri imposibile şi a unui imperiu. Ambele sunt urmărite cu stoicismul marilor eroi şi înflăcărarea căutătorilor de ideal şi ambele sunt sortite eşecului. Iubirea (adulterină şi platonică în acelaşi timp) pentru Anna Vasilievna (Anna Kovalciuk), soţia celui mai bun prieten al său, trecut de partea Roşilor, se supune destinului perdant dinainte ştiut, cu demnitatea alegerii damnate, făcute pentru totdeauna. Salvgardarea imperiului, dorinţa legitimă a tuturor fidelilor săi, susţinută de ampla mişcare de rezistenţă a Armatei Albe, este compromisă pas cu pas de multiplele trădări şi de stratagemele bolşevicilor, care supun (iniţial ideologic, apoi şi armat) până şi conservatoarea Siberie. Alianţa militară cu cehii şi cu francezii, susţinerea Armatei din Ucraina, bazele de putere ale Albilor din Omsk şi mai apoi din Irkutsk cedează treptat sub presiunea Armatei Roşii, pentru a lăsa loc haosului şi anarhiei. O mică icoană a Dreptului Iov, primită direct de la Suveran şi purtată cu grijă pe toate drumurile frontului, va profeţi soarta implacabilă a amiralului. "Credinţa, nădejdea şi dragostea", invocate de măreţul comandant în discursul adresat oştirii lipsite de muniţii, îngenuncheate în rugăciune, vor trasa biruinţa duhovnicească a Albilor, odată cu excluderea lor din istorie. Scrisori de dragoste încărcate de patriotism netrucat, un parc din Irkutsk cu mari sculpturi baroce din gheaţă, iluminate în nocturnă şi zdrobite de gloanţe, o copcă tăiată în formă de cruce, înghiţind trupurile ofiţerilor albi, împuşcaţi pe magistrala Transsiberiană, convoaie nesfârşite de soldaţi înfriguraţi, înecaţi în stepa înzăpezită, precum şi acele priviri solemne, pe care le regăsim în fotografiile de epocă, dar niciodată în viaţa de azi - iată câteva detalii ce dau sentiment, culoare şi unicitate unei lumi îndepărtate, a cărei nobleţe e recuperată cu ajutorul unor cineaşti pasionaţi, ce nu vor să o dea uitării.