Laboratoare modernizate

Un articol de: Oana Nistor - 12 Octombrie 2016

Studenţii de la Facultatea de Informatică, din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, vor învăța în laboratoare noi, dotate şi modernizate de trei companii din domeniul IT. Inaugurarea a trei dintre aceste laboratoare a avut loc duminică, iar la ea au luat parte reprezentanţi ai Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, ai celor trei companii de IT, studenţi şi profesori din cadrul universităţii.

„Cu sprijinul a trei companii de prestigiu din mediul IT: Bidefender, Amazon, GeminiCAD au fost modernizate până acum laboratoarele C411, C412, C413. Urmează ca, până la sfârşitul semestrului, să fie inaugurat un al patrulea laborator, cu ajutorul companiei AQUAsoft. E un început de colaborare care oferă studenţilor posibilitatea ca, pe lângă orele normale de curs, de laborator, să fie implicaţi în activităţi extraşcolare. Companiile le creează condiţii din ce în ce mai bune, în cadrul universităţii, şi sperăm ca şi studenţii să stea mai mult în laborator şi să investească timp şi efort în acţiunile lor”, a declarat Adrian Iftene, decanul Facultăţii de Informatică.