Lăcaş propriu de cult pentru parohia românească din Mulhouse

Data: 15 Mai 2009

Parohia ortodoxă română „Sfinţii Cosma şi Damian“ din localitatea franceză Mulhouse va avea propriul lăcaş de cult, informează Radio TRINITAS. Până în prezent, slujbele erau oficiate într-o capelă din incinta Spitalului de gerontologie din Mulhouse, Franţa. În prezenţa autorităţilor locale, în seara zilei de marţi, 12 mai 2009, va avea loc predarea oficială a lăcaşului de cult care a aparţinut bisericii catolice din localitate. Biserica a fost concesionată pe o perioadă de 90 de ani şi va fi supusă unor lucrări de amenajare, conform detaliilor oferite de părintele Emil Tanca, parohul bisericii comunităţii ortodoxe româneşti din Mulhouse.