Lădiţa cu poveşti: Tristeţea domnului Creion

Într-una din zile, unul dintre elevii clasei I A şi-a uitat creionul pe bancă, în clasă.

- Ce mă voi face eu singur aici? îşi zise trist Creionul. Cine va mai avea nevoie de mine aşa murdar şi rupt cum sunt? şi Creionul privi trist urmele de cerneală lăsate de elev, gumiţa roasă şi vârful său rupt. Dar, cum vorbea el încet, deodată aude o bufnitură. Creionul se răsuceşte speriat şi se uită cu ochi mari prin toată încăperea. Când colo, ce să vadă? Un ghiveci căzuse de pe pervaz pe parchetul din clasă. - Vai, biata de tine!, spuse compătimitor Creionul. Stai că vin să te ajut. Însă îi luă ceva timp Creionului să ajungă, aşa rupt şi murdar cum era. - Haide, floricică, ţine-te de mine, o ajută cu drag Creionul. Şi floricica îi întinse recunoscătoare mâna Creionului. - Mulţumesc, dragă Creionule. Uite, că pământul meu s-a uscat de tot şi s-a întărit ca un bolovan, iar eu din cauza greutăţii am căzut. Dacă nimeni nu îşi mai aduce aminte să îmi dea şi mie puţină apă... - Da, eu te înţeleg foarte bine, mărturisi Creionul. Nici de mine nu au grijă copiii. De plidă, băieţelul din prima bancă, uite cât m-a murdărit, mi-a rupt şi vârful, de aceea eu şchiopătez acum... Nici nu mai ştiu ce să mai fac... Dacă tot le sunt de folos copiilor, atunci de ce nu au grijă de mine? - Haide, atunci, că plecăm din clasă, propuse floricica. - Dar unde să ne ducem?, întrebă nedumerit Creionul. - Uite, afară, în grădina şcolii, să stăm şi noi puţin la aer. Şi domnul Creion o ajută pe floricică să sară în grădină. - Vai! Ce frumos este aici, afară! zise floricica. Uite, ajută-mă să îmi fixez rădăcina aici, în pământ, îi spuse floricica domnului Creion. Şi, ştii ceva? De acum înainte, sigur că Doamne-Doamne mă va ajuta şi îmi va trimite mulţi stropi de ploaie, ca să mă ajute să cresc mare şi frumoasă. - Ai dreptate!, confirmă Creionul. Şi eu o să te ajut. Şi, într-o clipă, Creionul se înfipse în pământ cu vârful lui rupt şi susţinu tulpina florii. - Acum mă simt cu adevărat util şi apreciat, alături de tine, floricică, afirmă domnul Creion, în culmea fericirii. Iar floricica privi cu încântare spre domnul Creion, bucuroasă de un astfel de ajutor. (Iuliana NIŢĂ)