Lansare de carte a colegului nostru Dumitru Manolache

Un articol de: Elena Gabriela Zamora - 31 Mai 2016

Pe 28 mai 2016, în prezența a sute de iubitori de literatură, colegul nostru Dumitru Manolache și-a lansat romanul „Sâmbăta mută”, în cadrul celei de a VIII-a ediții a Festivalului internațional al cărții „Axis Libri” de la Galați. După ce directorul festivalului, prof. dr. Zanfir Ilie, a prezentat biografia, activitatea jurnalistică a autorului și pe cea profesională, de la „Ziarul Lumina” în mod special, a vorbit despre preocupările literare ale acestuia. Apoi, au vorbit despre carte scriitorii Ștefan Mitroi și Firiță Carp, directorul Editurii „Detectiv literar”, care a scos volumul. „În vremuri din ce în ce mai încețoșate și într-o lume dedată frenetic la bezmeticeli și bezmeticeală, Dumitru Manolache se încăpățâ­nea­ză să creadă în puterea izbăvitoare a luminii. Un asemenea om nu poate fi decât luminos, adică un om ce-și poartă sufletul la vedere, omițând cu bună știință faptul că-n ziua de azi nu există nici o altă vulnerabilitate mai mare ca asta...Mai mult nu vreau să spun despre carte. E capabilă să se prezinte singură. A înzestrat-o cu această forță autorul, transformând-o într-o încăpătoare oglindă a vulnera­bili­tă­ților sale. De aici îi și vine forța. Adică puterea de a-i înmuia cuvintele în dragoste chiar și atunci când e vorba de ură”, a spus Ștefan Mitroi.

La rându-i, Firiță Carp a mărturisit că a citit volumul de două ori, încercând să-i pătrundă adâncimea sensurilor, și l-a apreciat ca făcând parte din primele cele mai importante zece cărți pe care le-a tipărit editura pe care o conduce.

La final, autorul a mulțumit vorbitorilor și organizatorilor evenimentului pentru cuvintele adresate și a subliniat faptul că „Sâmbăta mută” este povestea adevărată a unui fost activist de partid comunist, jurnalist de ocazie, renăscut însă „în adevărul luminii Învierii”, care adună în biografia sa experiența mai multor personaje renăscute, la rândul lor, din taina „tăcerii de jumătate de ceas din ceruri”.

Cu acest prilej, colegului nostru i-a fost acordată Diploma de excelență a Festivalului interna­țio­nal „Axis Libri”. Manifestarea de la Galați s-a desfășurat sub patronajul Ministerului Culturii și a prezentat produsele a circa 240 de edituri din țară și din străinătate. Printre colaboratorii de frunte ai acestei ediții s-a aflat și Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritua­lității Creștine de la Dunărea de Jos, instituție cultu­ral-educativă emblematică din Arhiepiscopia Dunării de Jos.