Lansare de carte în Călărași, Republica Moldova
„Karabliu călărășean - Mister și istorie”, este titlul unei monografii pe care o pot răsfoi toți cei interesați de istoria localității Călărași, dar mai ales cei care au o legătură nemijlocită cu sectorul numit de toți „Karabliu” sau „Corăbioara”.
Cartea a fost lansată duminică, 9 ianuarie, în incinta Incubatorului de Afaceri din Călărași și este prima carte dedicată unui sector din oraș. Inițiativa de a scrie o monografie a avut-o părintele Dumitru Rusu, secretar al Protopopiatului Călărași, părintele spiritual al comunității religioase „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitate. Părintele, care s-a născut și trăiește la Nișcani, a reușit acum aproape zece ani să construiască, alături de enoriași, o frumoasă biserică în regiunea Karabliu.
La eveniment a participat și părintele protoiereu Valeriu Enache, protopop de Călărași, din cadrul Arhiepiscopiei Chișinăului.