Lansare de carte în Episcopia Caransebeşului
În după-amiza zilei de joi, 24 noiembrie, în Sala de festivităţi "Episcop Elie Miron Cristea" a Episcopiei Caransebeşului, a avut loc lansarea cărţii "Oraşul Caransebeş între 1865-1919. File de monografie", semnată de profesorul Constantin Brătescu şi apărută la Editura Dalami.
La acest eveniment cultural au luat parte elevi şi studenţi ai celor două instituţii de învăţământ teologic din Caransebeş, autorităţi locale, preoţi, profesori, precum şi oameni pasionaţi de istoria oraşului Caransebeş.
Cartea a fost prezentată de prof. dr. Ovidiu Roşu, directorul arhivelor naţionale al judeţului Caraş-Severin, care a subliniat importanţa unei astfel de lucrări istorice pentru istoria locală, precum şi pentru istoria Banatului montan.
Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, prezent la această manifestare culturală, a subliniat: "Evenimentul din această seară este deosebit, pentru că profesorul Constantin Brătescu vine să ne lumineze într-o perioadă destul de dificilă, perioadă pe care oraşul Caransebeş a traversat-o, sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, perioadă care coincide cu păstorirea a trei episcopi importanţi în Episcopia Caransebeşului, şi ne referim la primul episcop ortodox român la Caransebeş, Ioan Popasu (1865-1889), episcopul Nicolae Popeea (1889-1908) şi episcopul Miron Cristea, pe care anul trecut l-am evocat, l-am cinstit, care a păstorit Caransebeşul aproape zece ani (1910-1919). Îi mulţumim domnului profesor Constantin Brătescu, căci această carte, "Oraşul Caransebeş între 1865-1919. File de monografie", întregeşte oarecum şi istoria Episcopiei Caransebeşului, istoria Bisericii Ortodoxe Române din Banat cu noi date şi documente inedite şi foarte importante. De aceea, credem că această carte este foarte importantă, nu numai pentru cunoaşterea istoriei oraşului Caransebeş, ci şi pentru istoria Episcopiei Caransebeşului".
La rândul său, domnul profesor Constantin Brătescu, autorul cărţii, a precizat: "Pentru cei care vor avea răgaz să cerceteze, să citească această carte, vor observa că sursele sunt majoritar arhivistice, ele sunt noi, unele dintre acestea fiind pentru prima dată consemnate într-o lucrare ştiinţifică şi analizate după metodele istoriografice moderne. Cartea este un instrument de lucru, de cercetare, de informare, este, dacă doriţi, oglinda oraşului Caransebeş între anii 1865 şi 1919, adică din momentul reînfiinţării Episcopiei Caransebeşului, moment de maximă importanţă pentru revigorarea culturii româneşti în Banat şi până în 1919, luna iulie, când trupele româneşti au intrat în Banat şi s-a putut vorbi despre instaurarea administraţiei româneşti definitive în această provincie. Sper ca prin parcurgerea acestei cărţi, cititorul să găsească informaţii valoroase, să fie folositoare şi pentru tineri, şi pentru vârstnici, şi pentru cei foarte exigenţi, dar şi pentru cei care caută doar o lectură de familie. Important este ca prin această carte cititorul să cunoască identitatea locului în care noi trăim".
Manifestarea culturală de joi seară marchează începutul următoarelor evenimente culturale care se vor desfăşura în sala de festivităţi a Episcopiei Caransebeşului, sub egida Episcopiei Caransebeşului, cu ocazia praznicului Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos (Diac. Nicolae Codrea, Darius Herea)