Lansare de carte la Brașov

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 31 Octombrie 2018

La Muzeul „Casa Mureșenilor” din Brașov a avut loc lansarea cărții preotului dr. Laurențiu Nistor de la Penitenciarul Codlea, județul Brașov, lucrare intitulată „Probleme sociale oglindite în opera Sfântului Vasile cel Mare”. Acțiunea s-a înscris în registrul demersurilor întreprinse în scopul promovării educației în mediul penitenciar, conform comunicatului Penitenciarului Codlea. Prezentarea lucrării a fost susținută de către pr. dr. Alexandru Petrica, iar la activitate a participat personalul de specialitate din cadrul sectorului educație și asistență psihosocială din cadrul Penitenciarului Codlea.Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, cel care a prefaţat lucrarea, a apreciat-o ca fiind „un efort nu doar lăudabil, ci și citibil cu bucurie”, se mai arată în comunicatul amintit.