Lansare de carte la Facultatea de Teologie din Bucureşti

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 18 Noiembrie 2019

Volumul „Adevăr și de­mon­­stra­ție. De la incompletitudinea lui Gödel la vederea mai presus de orice înțelegere a Sfântului Grigorie Palama”, semnat de conf. dr. Adrian Lemeni, va fi lansat marţi, 19 noiembrie 2019, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti. Lucrarea, apărută la Editura BASILICA a Patriarhiei Române, va fi prezentată începând cu ora 18:00 de autor şi de Ştefan Cârstea, cercetător la Institutul de Fizică Atomică.

Cartea este structurată în trei părţi, precedate de o notă editorială şi un cuvânt introductiv al autorului. Volumul reprezintă o noutate prin abordarea temei, fiind deodată o mărturisire în Duhul Adevărului, în continuitate cu tradiţia Sfinţilor Părinţi, şi o mărturie a împlinirii căutării oneste şi statornice a adevărului din ştiinţă şi filosofie în Iisus Hristos, Care a spus despre Sine: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6). „A trăi în proximitatea adevărului nu este deloc facil. Mai ales în lumea de astăzi, amăgită cu multiple himere, adevărul care spulberă iluziile este greu de primit, deoarece mulţi dintre noi preferăm să ne complacem în minciună, în viclenie, într-o stare de căldicie în care să fim pe placul lumii. Adevărul care ne dă demnitatea libertăţii autentice nu poate fi dobândit printr-o neutralitate, prin practicarea unei diplomaţii asumate ca echilibristică a compromisului, ci în stare de jertfă, cultivând o luciditate duhovnicească prin care să ajungem la trezvie”, afirmă conf. dr. Adrian Lemeni, în cuvântul introductiv al cărţii. ­