Lansare de carte la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia
La Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia a avut loc marţi, 29 octombrie, în Aula „Dumitru Stăniloae”, lansarea unui nou volum semnat de pr. prof. univ. dr. George Remete, care a fost titular al Catedrei de Teologie Dogmatică până în luna august a acestui an. La lansarea primului volum al trilogiei intitulate „Iisus Hristos, Iubirea trădată” au luat parte cadre universitare ale facultăţii, elevi seminariști și studenți teologi, clerici și credincioși din Alba Iulia și împrejurimi. Evenimentul a fost moderat de pr. prof. Mihai Himcinschi, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.
Pr. Lucian Colda, titularul Catedrei de Patrologie din cadrul facultății, a prezentat lucrarea, subliniind originalitatea acesteia. Au mai luat cuvântul prof. Mihai Gligor, directorul Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, și pr. prof. Simion Todoran, care au evidenţiat activitatea didactică a pr. George Remete. Autorul operei „Iisus Hristos, Iubirea trădată” a prezentat lucrarea, anunţând că al doilea și al treilea volum se află în curs de apariție.
La final, în semn de apreciere pentru întreaga activitate academică desfășurată în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, pr. Mihai Himcinschi, în numele tuturor cadrelor didactice, i-a oferit pr. George Remete un buchet de flori și o icoană cu Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Siluan Athonitul și Sfântul Paisie Aghioritul, ale căror opere au fost studiate în mod special de pr. George Remete.