Lansare de carte la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine din Galați
În prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în seara zilei de 21 septembrie 2021, Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos a fost gazda unui eveniment cultural - lansarea volumului colectiv „Mistuire pentru dăinuire - Radu Macovei”. Manifestarea culturală s-a desfăşurat în salonul principal al Muzeului eparhial şi a reunit, alături de familia ziaristului Radu Macovei, jurnalişti, profesori, oameni de cultură, preoţi, studenţi şi elevi gălăţeni. Apariţia acestui volum de sub tipar şi lansarea lui într-un cadrul festiv reprezintă rodul unei colaborări dintre Arhiepiscopia Dunării de Jos şi Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, filiala Galaţi.
Volumul prefaţat de chiriarhul Dunării de Jos şi apărut la un an de la trecerea la cele veşnice a renumitului ziarist Radu Macovei este structurat în cinci capitole şi are ca autori un colectiv format din ziarişti, scriitori, poeţi, profesori şi alţi oameni de cultură care l-au cunoscut, l-au apreciat şi l-au iubit pe întemeietorul de presă liberă de la Dunărea de Jos. Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian a transmis un cuvânt de omagiere în care a evidenţiat importanţa prezentării vieţii şi faptelor luminoase ale celor cu care ne-am petrecut o importantă perioadă a vieţii pământeşti, unul dintre aceştia fiind maestrul gândirii şi al scrisului Radu Macovei. Evenimentul s-a încheiat cu premierea câștigătorilor de la cea de-a 4-a ediţie a concursului de eseuri „România frumoasă”, organizat de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, filiala Galaţi, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „V. A. Urechea” - Galaţi, în cadrul căreia a fost acordat premiul special pentru reportaj „Radu Macovei”.