Lansare de carte la Palatul Episcopal din Sighetu Marmației

Un articol de: Pr. Cristian ștefan - 14 Octombrie 2016

După evenimentele din decembrie 1989, a devenit posibilă activitatea de cercetare și documentare istorică asupra unor subiecte care până la acea dată era interzis a fi abordate. Între aceste preocupări se numără și teza de doctorat în istorie a dr. Laurențiu Batin, intitulată „Armata și Biserica Ortodoxă în Maramureșul interbelic”.

Lucrarea intitulată „Armata și Biserica Ortodoxă în Mara­mureșul interbelic” a apărut în Editura Limes din Cluj-Napoca, în două volume și a fost întocmită sub îndrumarea științifică a prof. univ. dr. Gheorghe Onișoru, fost președinte al CNSAS. După doi ani de muncă asiduă, care a însemnat o documentare de excepție, hărți și fotografii de epocă, cele două volume apărute însumează mai bine de 1500 de pagini care s-au adunat prin cercetarea arhivelor militare, arhivelor fostei Episcopii a Maramureșului și ale Mitropoliei Bucovinei, precum și a presei interbelice din Maramureș și nu numai.

Cine parcurge aceste pagini, care alcătuiesc cele două volume, poate constata că acestea nu sunt o simplă bază de date, ci ele scot în evidență obiectivitatea interpretărilor evenimentelor petrecute în perioada interbelică care au legătură cu armata regală și Biserica Ortodoxă din Mara­mureș, două instituții vitale ale poporului român, care au avut mult de pătimit din cauza ocupației horthiste.

La acest eveniment cultural desfășurat marți 11 octombrie, pe lângă oameni de toate categoriile care au umplut sala de festivități a Palatului Episcopal, au fost prezenți Preasfințitul Iustin Sigheteanul, Arhiepiscopul-vicar al Episcopiei Mara­mureșului și Sălajului, academicianul Alexandru Surdu – vicepreședintele Academiei Române, general dr. Nelu Pop, prof. univ. dr. Gheorghe Oni­șoru – îndrumătorul științific, prof. dr. Teodor Ardelean – directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare, prof. Gheorghe Todincă – directorul Muzeului Maramureșului, precum și prof. univ. dr. Petre Dunca – moderator al acestui eveniment. Toți cei mai sus amintiți, în luările de cuvânt, au apreciat la superlativ cele două volume, pentru care autorul a fost nominalizat de către Academia Română pentru decernarea premiului „Hurmuzaki”.