Lansare de carte la Timișoara
Marți, 9 octombrie 2018, începând cu orele 17:00 a avut loc la librăria „La Două Bufnițe” din Piața Unirii lansarea volumului Banal și banalitate în literatura română. Antologie cu teme pentru scrisul creator, Editura Ariergarda, Timișoara, 2018, 228 p. Autorul acestei cărți este scriitorul Daniel Vighi, profesor universitar la Catedra de literatură română a Universității de Vest din Timișoara. Acesta a gândit și realizat acest eveniment în librăria patronată de un alt scriitor, Alexandru Potcoavă, la rându-i student mai vechi al profesorului Vighi, iar publicul numeros a fost format din iubitori de carte, dar și studenți care au fost angrenați ad-hoc într-o oră de seminar. Cartea acum lansată va constitui suportul discuțiilor în cadrul seminariilor. Tema o constituie îndemnul către scrisul creator, adică vechea compunere realizată în cadrul orelor de literatură din gimnaziu și apoi liceu. Titlul volumului îl constituie „Banal”-ul urmat de „Banalitate”, nimic altceva decât judecata valorică, a mărturisit Daniel Vighi, autorul volumului.
Pentru a-i apropia pe cei prezenți de sumarul cărții, profesorul Daniel Vighi a făcut două paralele din literatura universală și cea română: Cehov și Caragiale, o lume a oamenilor simpli, și Dostoievski și Eminescu, care oferă lumea excepțională prin definție.
În încheiere, vorbitorul a accentuat două probleme de fond: literatura nu este nici cimitir și nici un muzeu al figurilor de ceară, ci o realitate vie, adică viață. A doua, o reprezintă memoria și memorarea. Învățarea presupune curiozitate și creație, adică scris creator. Volumul oferă studenților opere ale unor scriitori considerați de istoria literară minori.