Lansare de carte: O lucrare completă, care face cinste culturii sucevene
Asociaţia Culturală „Sfântul Mitropolit Dosoftei” a organizat luni, 14 decembrie 2009, în Sala „Dom Polski” din Suceava, o seară culturală, în cadrul căreia a fost lansat volumul „Monografia Bisericii «Sfântul Dumitru» din Suceava”. În deschiderea serii organizată în cadrul „Zilelor Dosoftei”, a avut loc lansarea cărţii „Monografia Bisericii «Sfântul Dumitru» din Suceava”, de pr. Justinian Remus A. Cojocar, preot slujitor al Bisericii „Sfântul Dumitru” din Suceava şi preşedintele Asociaţiei „Sfântul Mitropolit Dosoftei”, şi diac. prof. dr. Vasile M. Demciuc, de la Facultatea de Istorie a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava. Lucrarea, apărută cu binecuvântarea IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a fost prezentată de prof. dr. Mihai Lazar, de la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Suceava, care a arătat necesitatea apariţiei unei monografii a Bisericii „Sfântul Dumitru”. „Cei doi autori au adus în actualitate istoria glorioasă eclesiastică, materializată prin aceste biserici monumentale zidite din piatră şi pictura interioară şi exterioară de o deosebită frumuseţe. Stilul moldovenesc a dobândit în această epocă influenţe gotice şi renascentiste. Cei doi autori au adus la lumină o lucrare completă, care face cinste nu doar culturii sucevene, ci şi întregii culturi româneşti”, a spus prof. dr. Mihai Lazar. A urmat cuvântul diac. prof. dr. Vasile M. Demciuc, care a afirmat că este cuprins de bucurie pentru că a văzut tipărită monografia Bisericii „Sfântul Dumitru”, o lucrare emblematică pentru oraşul Suceava. Pr. Justinian Remus A. Cojocar a mărturisit că volumul este o jertfă pe care o aduce Bisericii: „De mic am crescut lângă biserică, am cântat la cor, fiind iubit de toţi oamenii din parohie. Dumnezeu mi-a îndrumat paşii spre slujirea cea sfântă, devenind preot al acestei biserici voievodale din anul 2008. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dat putere şi sănătate să duc la bun sfârşit această lucrare şi tuturor celor care au sprijinit apariţia acestei monografii”. A urmat apoi o scurtă conferinţă despre Naşterea Domnului susţinută de pr. prof. Aristarch Cojocar, preşedintele de onoare al Asociaţiei Culturale „Sfântul Mitropolit Dosoftei”, care a vorbit despre măreţia şi însemnătatea acestei bucurii duhovniceşti. După susţinerea conferinţei, Grupul folcloric „Muguraşul”, format din elevii claselor a VII-a de la Şcoala Generală nr. 1 din Suceava, au interpretat colinde. Îmbrăcaţi în portul popular bucovinean, micii colindători au prezentat un program ce aducea aminte că tradiţia populară autentică este unul dintre pilonii puternici ai sufletului neamului românesc. Elevii claselor a III-a şi a IV-a, tot de la Şcoala Generală nr. 1 din Suceava, dirijaţi de pr. Cojocar, au încântat sala prin frumuseţea colindelor interpretate, transmiţând tuturor celor prezenţi vestea Naşterii Domnului. Seara culturală s-a încheiat prin concertul Coralei Preoţeşti „Fiii Bucovinei” din Rădăuţi, dirijată de pr. Ioan Colban. (J.C.)