Lansare de carte şi cenaclu la Avrig

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 19 Feb 2011

În sala de sport a Liceului Teoretic "Gheorghe Lazăr" din Avrig a avut loc, în 15 februarie, un amplu program cultural-religios, la care au participat preoţii din Protopopiatul Avrig, cadre didactice şi elevi ai instituţiei de învăţământ amintite, precum şi credincioşi din oraşul sibian. În cadrul manifestărilor, părintele protopop Vasile Gafton şi-a prezentat volumul de versuri "Fărâme... de suflet", lucrare la care a trudit o bună perioadă de timp. "Într-o atmosferă de suflet este cât se poate de potrivit ca fărâmele de suflet care ne-au mai rămas să se facă iarăşi suflete întregi. Totodată, în sufletele noastre, cuvintele sunt poezie. Instrumentalizarea limbajului şi transformarea comunicării interumane într-un proces mecanic nu fac altceva decât să dezbrace cuvintele de haina lor de poezie şi mister şi să sărăcească sufletele de aura pe care această poezie, care se naşte în ele şi se aşteaptă rostită, le îmbracă", a spus părintele Gafton la lansarea volumului de poezii. Evenimentul a făcut din manifestarea de la Avrig un moment deosebit, iar ziua de 15 februarie a fost una specială pentru participanţi, care şi-au exprimat dorinţa de a retrăi astfel de momente culturale.

Cenaclul "Lumină lină"

Manifestările de la Avrig au mai cuprins şi programul oferit de Cenaclul "Lumină lină", condus de părintele Cătălin Dumitrean. Cei prezenţi au avut posibilitatea să-şi reamintească sentimente de demult, din tinereţe, iar cei mai tineri au avut ocazia unică de a fi părtaşi, pentru întâia dată, la ceea ce poate oferi ca experienţă afectivă un astfel de cenaclu artistic-religios. "Prin programul oferit de părintele Cătălin Dumitrean şi de membrii cenaclului, plini de sensibilitate şi de trăire, s-au putut regăsi toţi cei prezenţi în sufletul manifestării, participanţi la "Lumină lină" ce s-a simţit revărsându-se din plin", a spus părintele protopop Vasile Gafton.