Lansare oficială a candidaturii municipiului Iaşi la titlul de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021

Data: 10 Octombrie 2015

Ieri, 9 octombrie 2015, a avut loc, în Aula Magna a Bibliotecii Centrale Universitare, lansarea oficială a candidaturii municipiului Iaşi la titlul de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021.

Evenimentul a fost organizat de către Fundaţia „Iaşi - Capitală Culturală Europeană“ şi a marcat depunerea dosarului de candidatură pentru obţinerea acestui titlu onorant. Cu acest prilej s-au reunit membri marcanţi ai comunităţii, oameni de cultură, reprezentanţi ai mediului de afaceri, lideri politici, cetăţeni de onoare ai Iaşului, studenţi, elevi şi nu numai.

În luările de cuvânt s-a pus accentul pe importanţa acestui demers pentru oraşul Iaşi şi pe nevoia de colaborare între toţi factorii implicaţi în proiect, în aşa fel încât, pentru anul 2021, capitala culturală a Moldovei să devină şi Capitală Europeană a Culturii.

Printre oraşele din România care şi-au manifestat intenţia de a candida, alături de Iaşi, la acest titlu pentru anul 2021 amintim: Bucureşti, Timişoara, Craiova, Cluj-Napoca, Braşov, Arad, Alba Iulia.

Capitală Europeană a Culturii este un titlu conferit de Parlamentul European unui oraş sau mai multora pe o perioadă de un an. Programul se derulează din anul 1985 şi este deseori considerat iniţiativa emblematică culturală a Uniunii Europene. (A.A.)